Lectură de 5 minute

20 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Modificări importante la Legea privind regimul deșeurilor: ce amenzi putem primi în 2023

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

De aproximativ o săptămână, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 17/20023, publicată în Monitorul Oficial în data de 9 ianuarie 2023, au fost înăsprite sancțiunile pentru managementul deficitar al deșeurilor, atât pentru firme, cât și pentru cetățeni. De asemenea, autovehiculele care transferă deșeuri vor trebui să aibă inscripționată litera «D» la loc vizibil și pentru transportul/transferul deșeurilor  introduse pe teritoriul național trebuie urmate anumite rute clar stabilite. 

Sursa foto: Green Environment

Poate cea mai importantă modificare a legislației de profil este cea care se referă la creșterea sancțiunilor pentru un management deficitar al deșeurilor, atât pentru persoanele juridice, cât și pentru cele fizice. Vorbim și despre colectarea selectivă a anumitor fracții de deșeuri gratuită de la populație, prin introducerea în lege a unor paragrafe referitoare la obligațiile administrației locale de a asigura și răspunde pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase provenite din gospodării cât și a deșeurilor textile (începând cu 1 ianuarie 2025) alături de celelalte fracții colectate deja separat.

Daniela Dobre, CEO Green Environment Support

Legislația introduce o serie de noi obligații administrațiilor publice în privința colectării și reciclării selective a deșeurilor, iar termenul de producător de deșeuri este înlocuit cu cel de generator de deșeuri.

Totodată, începând cu 1 ianuarie 2025, autoritățile vor fi obligate să asigure colectarea separată din deșeurile municipale și a textilelor.

Noua legislația interzice nu doar abandonarea deșeurilor, dar și aruncarea și ascunderea lor.

De asemenea, “Eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop sunt interzise”, potrivit noilor modificări aduse legislației la începutul acestui an.

Noile modificări au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 9 ianuarie, prin Legea nr.17/2023, care aprobă OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Citeste si:
Analiză REI: Companiile și autoritățile publice au la dispoziție 5 miliarde de euro, fonduri nerambursabile. Ce proiecte pot fi implementate?
Analiză REI: Companiile și autoritățile publice au la dispoziție 5 miliarde de euro, fonduri nerambursabile. Ce proiecte pot fi implementate?

Reguli stricte privind transportul de deșeuri

“Normele de transport ale deșeurilor au suferit și ele modificări, transportatorii fiind obligați să înscripționeze vehiculele cu litera D și să urmeze rute bine stabilite atunci când introduc deșeuri pe teritoriul României”, explică Daniela Dobre.

Astfel, la art 16. după alin. 2 au fost introduse două alineate noi:

  • Transportul deșeurilor se face numai cu autovehicule inscripționate cu litera «D» la loc vizibil.
  • Transportul/Transferul deșeurilor introduse pe teritoriul național se va face numai pe rute generice prestabilite prin dispoziții ale administrației publice centrale.

Totodată, obligatiile autorităților locale au fost completate si redefinite potrivit noilor modificări aduse legislației, care sunt în vigoare de o săptămână (12 ianuarie 2023– n.r.) astfel:

  • a) să asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile din deșeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform deciziei luate; ..................................................................................................
  • i) să stabilească și să aprobe pentru beneficiarii serviciului de salubrizare taxe/tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), și sancțiuni aplicabile în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător fluxurile de deșeuri stabilite prin Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • ..................................................................................................
  • l) să stabilească prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuției prevăzute la lit. j) și k) pentru cantitățile de deșeuri municipale destinate a fi depozitate care depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte.

Noi reguli referitoare la colectarea uleiului uzat

Legea 17 aduce și modificări în ceea ce privește transportul deșeurilor, amenzile și pedeapsa cu închisoarea pentru infracțiunile din sectorul gestionării deșeurilor.

Pentru producătorii și deținătorii de uleiuri uzate, exceptând persoanele fizice, nu mai este menționat să predea cu titlu gratuit uleiurile uzate către companii specializate, cum era până acum, ci vor putea fi remunerați.

În plus, autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv ale municipiului Bucureşti vor avea obligația să înființeze centre de colectare pentru a oferi românilor posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de uleiul vegetal uzat alături de alte tipuri de deșeuri.

La articolul 60 alineatul (1) punctul A, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

  • h) asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, ținând cont de reglementările urbanistice și de cele emise de Ministerul Sănătății, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu și dezvoltă în mod corespunzător centrele înființate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru a oferi populației posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, ulei vegetal uzat și deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă, se arată în Monitorul Oficial.

Mai mult, în actul legislativ se precizează că prevederile art. 60 alin. (1) - (3) privind organizarea autorităților/administrațiilor publice locale din OUG nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se implementează în maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

GES unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața românească a serviciilor de consultanță de mediu, furnizează companiilor servicii în vederea conformării la legislația de mediu: consultanță, audit, managementul deșeurilor, raportări către instituțiile statului, precum și întocmirea actelor de reglementare în ceea ce privește protecția mediului, necesare oricărui agent economic autorizabil, în funcție de codul CAEN deținut. Cifra de afaceri înregistrată în 2021 de Green Envirnoment Support a fost de 2 milioane de lei, cu 13% mai mare față de anul precedent.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Modificări importante la Legea privind regimul deșeurilor: ce amenzi putem primi în 2023