Lectură de 2 minute

18 Nov 2020 - Știri și Noutăți

Black Friday 2020 la MerchantPro, creștere de aproape 50%. Românii au cumpărat produse IT, fashion și home&deco

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

Cele peste 1.500 de magazine ce funcționează pe MerchantPro, platformă românească SaaS de e-Commerce, au raportat creșteri de aproape 50% în valoarea vânzărilor în perioada 13-16 noiembrie, weekendul prelungit dedicat campaniilor de Black Friday și Cyber Monday. Creșterea echivalează pentru multe dintre aceste magazine cu vânzările dintr-o lună medie.

Contextul actual a reorientat comercianții către online, însă având în vedere perioada prelungită de restricții și noul comportament de cumpărare al românilor, anul 2020 a fost marcat de promoții și reduceri constante pentru e-shopuri.

La șase luni de pandemie, MerchantPro înregistra creștere de 64% a vânzărilor magazinelor online din platformă.

Campaniile de Black Friday au venit pe acest trend marcat de discounturi, însă rezultatele arată că acestea nu au fost influențate negativ de promoțiile precedente, dimpotrivă. Astfel, la nivel de valoare a vânzărilor, în perioada 13-15 noiembrie s-au înregistrat creșteri de 47%, respectiv de 31% în numărul comenzilor, față de Black Friday 2019.

"Cifrele înregistrate au fost chiar ușor peste estimările noastre, care se situau undeva la 35% creștere față de anul trecut. Am observat că a crescut inclusiv valoarea medie a comenzilor, ceea ce a generat cifre mai mari pentru magazinele de pe platforma e-Commerce MerchantPro. Ne-am bucurat să vedem că magazinele de pe platformă și-au luat măsuri din timp pentru a avea un flow eficient, iar pentru magazinele aflate la primul Black Friday a fost momentul ideal pentru a se face remarcate", a precizat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

Cyber Monday, creștere de 70% în valoarea comenzilor

Dinamica pozitivă a continuat și luni, 16 noiembrie, pe fondul faptului că multe magazine au ales să continue promoțiile și în această zi. Unele au făcut o promoție specială, respectând tradiția din comerțul american, mergând pe reduceri noi marcate Cyber Monday, însă cele mai multe au preferat să păstreze campania existentă, de Black Friday. Astfel, s-au înregistrat creșteri de 44% în numărul comenzilor, respectiv 70% în valoarea vânzărilor.

Cele mai dinamice domenii au fost, de Black Friday, IT, inclusiv diverse accesorii, fashion, beauty, home&deco, dar și produse de îngrijire, curățenie etc.

Trendul ascendent va continua și în perioada următoare, marcată de sărbătorile de iarnă. Recomandările MerchantPro sunt ca toți comercianții să-și adapteze strategia de marketing astfel încât să-și păstreze vizibilitatea în zgomotul evident de promoții ce urmează, punând-o în acord cu resursele tehnice și un flow coerent în proceduri, de la comandă la livrare.

Citeste si:
Analiză MerchantPro| Piața de eCommerce crește lent, dar sigur: cele mai active domenii din primul trimestru
Analiză MerchantPro| Piața de eCommerce crește lent, dar sigur: cele mai active domenii din primul trimestru

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Black Friday 2020 la MerchantPro, creștere de aproape 50%. Românii au cumpărat produse IT, fashion și home&deco