Lectură de un minut

29 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Meda anunță planuri de investiții de peste 30 de milioane de lei 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Compania Meda, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din țară, aniversează anul acesta 25 de ani de existență. 

Sursa foto: Meda

După cei 25 de ani de existență, Meda a anunțat că pregăteşte un plan important de investiţii, pe o perioadă de trei ani.

„Sunt trei ţinte principale în strategia noastră pe termen mediu şi lung: menţinerea calităţii produselor Meda, dezvoltarea ofertei către consumatori şi consolidarea imaginii de brand. Pentru a le atinge, am planificat în următorii 3 ani investiţii de peste 30 de milioane de lei doar în tehnologie, în utilaje din ce în ce mai performante, în automatizări şi soluţii sustenabile pe termen lung”, declară Florin Rizea, directorul general al companiei.

Compania are în prezent aproximativ 700 de angajați și are în plan extinderea capacității de producție și depozitare, precum și creșterea distribuției la nivel național. Fondată în 1998, Meda a experimentat o creștere constantă în ultimii 25 de ani și a devenit un brand cunoscut în industria mezelurilor din România.

Compania Meda Prod 98 este deţinătoarea brandului Meda. Crenvurștii din piept de pui sunt produsul fanion al companiei. Meda estimează că a vândut aproximativ 80.000 de tone de crenvurști în ultimii 25 de ani. Datorită investiţiilor din ultimii ani, au fost dezvoltate produse noi în segmentul salamurilor crud-uscate, dar s-a realizat şi o extindere a capacităţii de producţie în segmentul mezelurilor fiert afumate – salamuri, parizere, cârnaţi, şunci şi diverse specialităţi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Meda anunță planuri de investiții de peste 30 de milioane de lei