Lectură de 2 minute

08 Sep 2020 - Știri și Noutăți

Locuri unde se colectează și reciclează uleiul alimentar uzat

Angela Alexandru

În prezent, într-o perioadă când probleme precum poluarea și risipa sunt probleme tot mai importante pentru comunități, retailerii aleg să se implice în soluții pentru sustenabilitate. Pentru asta, diverse magazine au ales să colectzeze și să recicleze uleiul alimentar folosit, oferind la schimb diverse beneficii clienților care aleg să beneficiez de acest seriviu. Iată unde poți duce uleiul alimentar uzat.

Că este vorba despre uleiul de floarea soarelui, de cel de măsline, de rapiță sau de porumb, acesta nu trebuie aruncat la chiuvetă, canalizare sau la gunoi. Odată ajuns în sistemul de calanizare, uleiul le poate înfunda sau poate coroda țevile, pentru ca mai apoi să poată refula. Pe lângă efectul inestetic, acțiunea are și un impact major asupra mediului înconjurător - solul nu mai este fertil, apa nu mai este potabilă, iar flora și fauna au de suferit.

Din fericire, există câteva alternative sănătoase și benefice, care te pot scăpa fără efort de uleiul din casă folosit la prăjeli sau alte produse de gătit. 

Carrefour are un program demarat în acest sens încă din noiembrie 2019, prin care colectează uleiul alimentar folosit. Pentru a încuraja clienții să adere la acesta retailerul va oferi la fiecare 3 litri de ulei folosit sau 5 litri, 1 litru de ulei proaspăt, respectiv 2 litri marcă proprie. Această inițiativă este disponibilă în toate hypermarketurile retailerului, uleiul putând fi colectat și prin intermediul aplicației Bringo.

Auchan are, de asemenea, un program de colectare a uleiului uzat, disponibil în toate cele 18 județe unde retailerul are unități. Procesul include reciclarea acestuia și transformarea în biocombustibil. Cei interesați trebuie să strângă uleiul în recipiente transparente de plastic, să îl strecoare și să nu îl amestece cu nimic. Cantitatea minimă este de 0.5 litri, urmând ca în funcție de cantitatea predată, partenerii Auchan să ofere diverse produse la schimb.

Citeste si:
What's next in fashion? Participă la Fashion ROute: Fashion goes digital, fashion goes sustainable și află!

Și benzinariile MOL România au implementat un program de colectare a uleiului alimentar, încă din 2012. Consumatorii interesați trebuie să aducă în stațiile de benzinarii uleiul depozitat în recipiente și să îl predea angajaților. Ulterior va fi predat companiei specializate Conceptoil SRL - îl purifică și produce componenta bio pentru motorina.

Unde poți recicla uleiul alimentar folosit

  • Green Environment: completezi un formular (fie ca agent economic, fie uz casnic), se oferă recipiente și apoi se stabilește o întâlnire pentru când să se ridice.
  • Uleiosul are o bază de date la care te poți înscrie si cu ajutorul căreia poți preda uleiul alimentar folosit.
  • Pe reciclareulei.ro se oferă bani după colectarea fiecărui litru de ulei folosit. La program sunt invitate, mai ales, companiile din HoReCa, dar și persoanele fizice se pot înscrie.
  • Tuco oferă în schimbul uleiului alimentar uzat detergent universal sau ulei de floarea-soarelui; cantitatea standard minimă este de 25 de kg ulei.

Sursă foto: Africa Studio/Shutterstock

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Locuri unde se colectează și reciclează uleiul alimentar uzat