Lectură de 2 minute

12 Dec 2022 - Știri și Noutăți

Lidl România inaugurează un nou magazin și creează peste 20 de locuri de muncă

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Lidl continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea unui nou magazin în orașul Târnăveni, județul Mureș, pe data de 15 decembrie. Acesta este situat pe strada Victoriei, nr. 20-24. Odată cu deschiderea magazinului, se creează peste 20 de noi locuri de muncă.

Sursa foto: Lidl

Noul magazin Lidl din Târnăveni are o suprafață de vânzare de peste 1.280 m² și dispune de peste 100 de locuri de parcare. Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă între 07:30 și 21:00, iar duminică între 08:00 și 19:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se creează peste 20 de noi locuri de muncă.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin Lidl din Târnăveni, situat pe strada Victoriei, nr. 20-24, înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe data de 15 mai 2022, deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Târnăveni dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

Inaugurarea magazinului Lidl din Târnăveni continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl România inaugurează un nou magazin și creează peste 20 de locuri de muncă