Lectură de 2 minute

19 Oct 2020 - Știri și Noutăți

Levi's are planuri de extindere după rezultate favorabile în pandemie

Angela Alexandru

Levi's a a avut rezultate financiare mai bine decât se preconizase în trimestrul anterior, lucru care încurajează brandul de jeans să se concentreze mai mult pe propriile magazine și pe comerțul electronic, continuând astfel planurile de expansiune.

Rezultatele bune ale companiei Levi Strauss din ultimul trimestru au venit ca o surpriză, atât pentru companie, cât și pentru analiștii financiari, notează Retai Detail.

Retailerul de modă a fost extrem de aproape să înregistreze pierderi, dar a reușit în schimb să genereze un profit net de 27 de milioane de dolari (23 de milioane de euro), în comparație cu 124 de milioane de dolari (105,4 milioane de euro), cât era anul trecut. Deși vânzările au scăzut cu 27% (numai în Europa scăderea este de 16%), adică cu până la 1,06 miliarde de dolari (0,9 miliarde de euro), cifra de afaceri este mai bună decât ce estimaseră analiștii inițial -  822,3 milioane de dolari (699 milioane de euro).

Fii alături de noi la retailArena 2020 - RetailAboveCorona: Retailing in times of crisis pe 27 și 28 octombrie pentru a afla ultimele trenduri din industria de retail și eCommerce. Te poți înscrie gratuit AICI.

Levi's are planuri de extindere

Unul dintre motivele care încurajează retailerul să deschidă noi magazine este creșterea vânzărilor din online, de până la 52%. Pe lângă vânzările proprii din online, cifra de afaceri totală a vânzărilor online (inclusiv platformele de vânzare angro și magazinele online) a crescut cu 50%. 

Citeste si:
PayU: Piața de comerț online din România a ajuns la 7 miliarde de euro anul trecut

Vânzările online au reprezentat, astfel, aproximativ 24% din veniturile totale în al treilea trimestru, de două ori mai mult decât anul trecut. Pe lângă jeans, vânzările online de îmbrăcăminte pentru femei au avut un succes deosebit. “Ne-am depășit așteptările pentru al treilea trimestru”, a spus un reprezentant din conducere.

Toate rezultatele favorabile încurajează Levi's să accelereze strategia direct-to-consumer, prin care plănuiește să își extindă propria rețea de retail, atât în mediul online, cât și în cel offline. Chio Bergh, CEO-ul firmei este de părere că creșterea DTC va depăși comerțul angro. Compania are deja în vedere deschiderea de noi magazine, deși Bergh promite să continue și extinderea distribuției angro.

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Levi's are planuri de extindere după rezultate favorabile în pandemie