Lectură de 2 minute

22 Mai 2024 - Știri și Noutăți

Lanțul de cofetării Dulcinella, preluat de fondul de investiții Cornelius H Group, se extinde la nivel național cu 4 noi locații

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Brandul Dulcinella, venit din Republica Moldova și prezent în România din anul 2019, anunță extinderea rețelei de cofetării în București, Iași și Suceava.  Cofetăriile s-au deschis în locații centrale, tip mall, au creat 16 noi locuri de muncă și au necesitat împreună o investiție de peste 300.000 de euro.

Sursa foto: Dulcinella

Scopul nostru este să valorificăm la maximum potențialul brandului prin locații cu vizibilitate, trafic și facilitate pentru clienți cât mai mari, astfel încât să putem dezvolta, pe termen lung, brandul Dulcinella la nivel național.

Sergiu Diaconu, reprezentantul acționarilor Dulcinella

Produse noi de la Dulcinella

Profiterolul, platourile de prăjituri premium, eclerele și gogoșile umplute vor fi noile vedete ale acestor săptămâni, fiind proaspăt lansate în toate cele 20 de cofetării din țară.

“Studiem constant comportamentul de consum al românilor în materie de dulciuri produse de patiserie și reușim să ne adaptăm destul de rapid la tendințele actuale. Așa am lansat cele 5 produse noi, fiind unele dintre cele mai consumate dulciuri de către români. Ne bucurăm de atenția și dragostea pe care fiecare client le-a oferit locațiilor Dulcinella în ultimii 5 ani și credem că România este o piață excelentă care și-a atins abia 25% din potențial în privința segmentului de dulciuri și produse de patiserie de calitate”, a declarat Sergiu Diaconu, reprezentantul acționarilor Dulcinella.

În București, noile locații Dulcinella s-au deschis în Promenada Mall și Mega Mall, venind sa completeze celelalte 5 locații din capitală - Grivița, Ștefan cel Mare, Pantelimon, Iuliu Maniu și Brâncoveanu.

În zona istorică a Moldovei, cele două noi puncte Dulcinella s-au deschis în Iulius Mall Suceava și Palas Iași. Pe lângă acestea, grupul Dulcinella mai are magazine în Bacău, Botoșani, Roman, Piatra Neamț, Pașcani și Fălticeni.

Dulcinella este un brand fondat în anul 2005, în Republica Moldova. Din 2019 s-a extins și în România cu peste 20 de magazine proprii în 10 orașe, dintre care 7 locații în București, având fabrica la Târgu Neamț și peste 120 angajați. Din 2024, aceasta este deținută de Cornelius H Group, un fond de investiții din Marea Britanie cu rădăcinile tot în Republica Moldova.

Citeste si:
Gama DeLuxe revine in magazinele Lidl cu produse noi
Gama DeLuxe revine in magazinele Lidl cu produse noi

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lanțul de cofetării Dulcinella, preluat de fondul de investiții Cornelius H Group, se extinde la nivel național cu 4 noi locații