Lectură de un minut

18 Nov 2021 - Știri și Noutăți

La Provincia, brand al grupului Carmistin, a lansat gama „Puiul Bio!”

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Grupul Carmistin, unul dintre principalii jucători de pe piața agribusiness din România, a lansat gama „Puiul Bio” sub brandul La Provincia, având o unitate de producție de pui din România cu autorizație bio.

Puii au o creștere lentă, de minimum 81 de zile, nefiind folosiți hormoni de creștere. Aceștia sunt crescuți în aer liber, în spații de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare pasăre, potrivit producătorului.

„Decizia creșterii portofoliului La Provincia cu gama Puiul Bio a venit natural, în urma unui studiu online derulat în martie 2021 împreună cu iSense Solutions pe un eșantion de 800 de persoane din mediul urban. Peste 50% dintre persoanele chestionate au subliniat nevoia de a găsi pe piața din România produse din carne de pui bio. Consumatorii cărora ne adresăm sunt cei care sunt orientați spre un stil de viață echilibrat, care la cumpărături fac alegeri stricte, aliniate cu principiile unei alimentații sănătoase”, afirmă Ligia Smădu, marketing manager Grup Carmistin.

Înființat în anul 2000 de familia Paraschiv, grupul Carmistin este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agribusiness și de procesare a cărnii din România, un holding agricol care integrează în proporție de 90% lanțul de producție agrozootehnic, începând de la cultivarea cerealelor, producția de furaj, creșterea animalelor, până la producție, procesare și distribuție de produse și preparate din carne.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  La Provincia, brand al grupului Carmistin, a lansat gama „Puiul Bio!”