Lectură de 3 minute

26 Aug 2021 - Știri și Noutăți

KFC extinde programul Harvest, de reducere a risipei alimentare, ajungând la 40 de restaurante

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

KFC România anunță extinderea programului Harvest în parteneriat cu mai multe bănci regionale ale Federației Băncilor Pentru Alimente din România, în mai multe orașe din țară. Astfel, din această vară, 26 de restaurante KFC sprijină băncile pentru alimente din orașe precum București, Brașov, Cluj, Oradea, Roman, Timișoara și Craiova, care, la rândul lor, oferă produsele asociațiilor cu programe sociale din regiunile în care activează: Sibiu, Bacău, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Târgu Mureș, Bistrița, Arad, Deva, Alba Iulia, Suceava.

Programul Harvest este o inițiativă de responsabilitate socială, implementată la nivel global, care are misiunea de a combate risipa alimentară și de a sprijini organizațiile non-guvernamentale, la nivel local. În România, acesta a fost implementat în noiembrie 2017, iar în prezent, în cadrul parteneriatului dintre KFC și Băncile pentru Alimente, 1.770 de persoane beneficiază de susținere, prin rotație.

„În mixul de produse pe care le primim de la companii și pe care le donăm ca ajutoare alimentare persoanelor aflate în nevoie, carnea e mai rar întâlnită, iar când am început să le ducem produsele din programul Harvest, beneficiarii finali au fost foarte încântați. Ne bucurăm că am extins parteneriatul cu KFC în șapte dintre cele nouă regiuni în care funcționăm și putem astfel să oferim săptămânal pachete mai echilibrate nutrițional”, a declarat Gabriela Vereș, vicepreședinta Federației Băncilor Pentru Alimente din România-FBAR.

„Ne dorim ca alături de partenerii noștri să continuăm extinderea programului în și mai multe orașe pentru a ajunge la un număr și mai mare de beneficiari, generând astfel un impact mai puternic în comunitățile locale”, a declarat Claudia Porojan, senior PR & CSR manager, Sphera Franchise Group.

La nivel de program, introducerea unei organizații nonguvernamentale ca beneficiar final presupune verificarea unor standarde obligatorii: o bucătărie complet echipată care să dețină toate autorizațiile legale, condiții de transport care să permită menținerea unei temperaturi adecvate a produselor, ustensile pentru gătit ș.a. Printre produsele KFC România care pot fi donate se numără: Zinger fillet, Fillet, Fillet bites, Crispy Strips sau copane de pui.

KFC donează anual aproape 1.600 de tone de alimente

Programul Harvest este implementat la nivel internațional în mai multe țări, precum: SUA, Puerto Rico, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia, Africa de Sud, iar acum în Europa de Est. În aceste țări, restaurantele KFC donează, în fiecare an, aproape 1.600 de tone de alimente către organizațiile non-guvernamentale.

Federația Băncilor Pentru Alimente din România-FBAR are misiunea să contribuie atât la reducerea foametei și sărăciei din rândul categoriilor defavorizate, cât și a risipei alimentare și a deșeurilor din ecosistem. Activitatea de recuperare a surplusului alimentar și redistribuire a acestuia către organizațiile cu programe sociale destinate persoanelor în nevoie a început în 2016, cu deschiderea Băncii de la București. În 5 ani această activitate s-a extins în toată țara, numărând acum 9 bănci regionale, dintre care 8 sunt active, cu flotă proprie și depozite frigorifice.

În cei 5 ani de activitate au fost colectate 6.300 de tone de produse alimentare și nealimentare și distribuite ca ajutoare alimentare recurente spre 130.000 de persoane din categorii vulnerabile, prin 500 de organizații partenere.

Citeste si:
Bolt Market a „salvat” peste 2 tone de deșeuri alimentare în România, în 2023
Bolt Market a „salvat” peste 2 tone de deșeuri alimentare în România, în 2023

Sphera Franchise Group S.A. este un grup din industria de food service din România care deţine companiile ce operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell. De asemenea, la nivel internațional, Grupul operează restaurante KFC la Chişinău, Republica Moldova și în Italia. Sphera operează 161 de restaurante, dintre care 140 în România, 19 în Italia și 2 în Republica Moldova.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  KFC extinde programul Harvest, de reducere a risipei alimentare, ajungând la 40 de restaurante