Lectură de 3 minute

14 Dec 2020 - Știri și Noutăți

Kaufland deschide un magazin în Sovata și ajunge la o rețea de 138 de hipermarketuri

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Kaufland România inaugurează magazinul din stațiunea balneoclimaterică Sovata, județul Mureș și ajunge astfel la o rețea de 138 de magazine la nivel național. 

Acesta este cel de-al 10-lea hipermarket permanent deschis de companie în anul calendaristic 2020. Deși a fost un an plin de provocări, compania și-a continuat planurile de investiții în România, alocând 300 de milioane euro, direcționate cu precădere spre achiziția de terenuri, modernizarea magazinelor existente, tehnologii noi, expansiune și construcție. Aproximativ 80 de locuri de muncă sunt create de Kaufland în cadrul acestui magazin, ce sprijină dezvoltarea economiei locale.

Deschis inițial în 2017 sub un format estival, magazinul Kaufland din Sovata a funcționat temporar pe timpul verii, fiind amenajat într-un cort. Ca urmare a succesului în rândul clienților, Kaufland a transformat formatul de magazin într-unul permanent și își așteaptă clienții la aceeași adresă, pe Strada Primăverii, nr. 58, Sovata, jud. Mureș.

Magazinul are o suprafață totală de peste 5.400 metri pătrați, din care peste 3000 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare. Parcarea oferă 232 de locuri, din care 9 pentru persoane cu dizabilități, 7 pentru părinți și 12 rasteluri pentru biciclete.

În această perioadă, programul de lucru va fi de la 07.00 și până la 21.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 08.00 la 20.00. Cu ocazia deschiderii, clienții vor fi așteptați cu reduceri și promoții speciale.

Magazinul este dotat cu o vitrină cu servire asistată pentru produse proaspete într-un format extins, de 22 de metri, precum și raioane de legume fructe, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie, iar în exterior și cu un punct Grill, unde clienții pot găsi mâncăruri gustoase, gata preparate.

Clienții vor avea acces la 8 case de marcat standard, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service. Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială, ce oferă o zonă de Food Court, cu restaurant cu mâncare gătită, precum și o farmacie, un magazin cu produse naturiste și o casă de schimb valutar.

Magazinul promovează sustenabilitatea și oferă clienților acces la trei infrastructuri ecologice. La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

Citeste si:
Vetfor Investment intră pe piața real estate și cumpără un parc retail, controlat și deținut de familia Fazakas
Vetfor Investment intră pe piața real estate și cumpără un parc retail, controlat și deținut de familia Fazakas

În parcare, clienții au la dispoziție stații e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice. Tot în parcare, clienții pot recicla sticle din plastic, de sticlă sau doze din aluminiu, folosind automatul de reciclare tip self-service. Aici pot depune trei tipuri de ambalaje - PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland deschide un magazin în Sovata și ajunge la o rețea de 138 de hipermarketuri