Lectură de 3 minute

25 Aug 2021 - Știri și Noutăți

JYSK deschide două magazine noi la Roșiorii de Vede și Timișoara

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

JYSK inaugurează pe 26 august două magazine noi, ajungând la 106 unități în țară. Cele două spații se vor deschide în Timișoara, în Bega Retail Park de pe strada Ion Ionescu de la Brad nr. 15, și în Roșiorii de Vede, pe strada Carpați nr. 132.

„Încheiem o vară plină, în care am deschis șapte magazine noi. (...) Pentru cele două magazine pe care le inaugurăm pe 26 august am pregătit ofere speciale de deschidere, astfel încât clienții au toate motivele să vină să ne viziteze. În Timișoara va fi cel de-al patrulea magazin JYSK, este un oraș în care activăm de mult timp și în care clienții cunosc bine compania noastră. În Roșiorii de Vede inaugurăm primul nostru magazin. Era o zonă neacoperită de JYSK, cel mai apropiat magazin fiind în Alexandria”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile în cele două magazine noi, JYSK Timișoara Bega Retail Park și JYSK Roșiorii de Vede, în perioada 26 august – 1 septembrie 2021.

Reducerile din campania de deschidere ajung până la 75%, iar în oferta sunt incluse produse precum saltele, plăpumi și perne, lenjerii de pat, decorațiuni, produse pentru baie și mobilier de interior.

Alex Bratu, country manager JYSK România şi Bulgaria, va fi speaker în cadrul conferinței retailArena: A Game of the Future. Înscrie-te la conferință și află cele mai noi informații din industrie și sfaturi de la profesioniștii din piață.

Reduceri la Jysk România

În oferta specială de deschidere sunt incluse și articole de mobilier și decorațiuni din noua colecție pentru toamna 2021, produse care au ajuns recent în magazine și care sunt inspirate din trendurile sezonului care abia începe: Reset Basic, Infusion, Mindful Garden.

JYSK Timișoara Bega Retail Park va funcționa începând cu 26 august de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00. Magazinul se află în incinta Bega Retail Park, pe strada Ion Ionescu de la Brad nr. 15, și are o suprafață totală de 1300 mp.

JYSK Roșiorii de Vede va funcționa începând cu data de 26 august în strada Carpați nr. 132, Roșiorii de Vede. Cu o suprafață de 1360 mp, este primul magazin JYSK din oraș și va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00-20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

Citeste si:
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 26.500 de angajați și peste 3000 de magazine. În Germania, grupul își desfășoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager - iar în restul țărilor sub numele de JYSK.

Compania este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,8 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,1 miliarde euro.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 104 magazine în România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  JYSK deschide două magazine noi la Roșiorii de Vede și Timișoara