Lectură de 3 minute

13 Sep 2023 - Știri și Noutăți

Deichmann intră în parteneriat cu Innoship pentru a permite integrarea mai rapidă a companiilor de curierat noi

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Innoship, parte a grupului Alsendo, dedicat magazinelor eCommerce, a încheiat un acord cu retailerul internațional de încălțăminte Deichmann. Acest parteneriat strategic marchează un moment semnificativ în domeniul comerțului online și al tehnologiei.

 

Sursa foto: Deichman

Inițiativa Deichmann a fost determinată de nevoia de a îmbunătăți experiența de cumpărare și de a permite integrarea mai rapidă a companiilor de curierat noi eficientizând astfel procesele de livrare, ca parte a programului de transformare digitală a businessului online și omnichannel.

Parteneriatul vizează mai multe obiective cheie, printre care:

Deschiderea rapidă a operațiunilor în noi geografii - Pe măsură ce industria logistică evoluează cu o nevoie sporită de flexibilitate, Deichmann își propune să integreze soluții de livrare noi cât mai rapid. Tehnologia Innoship asigură un proces de integrare rapid și stabil de curieri noi permițând astfel companiei Deichmann să rămână agilă pe o piață competitivă.

Experiență îmbunătățită pentru cumpărători - Noua platformă e-commerce le permite clienților să aleagă dintr-o gamă largă de curieri, de puncte de ridicare (și expediere) de colete și lockere ca opțiuni de livrare preferate. Clienții au posibilitatea de a-și urmări într-o formă unificată și în timp real coletele, pe tot parcursul transportului, asigurând o experiență de cumpărare îmbunătățită.

Platforma Innoship ajută magazinele online să-şi să crească performanţa de livrare cu până la 15%, printr-o alocare dinamică. Algoritmii platformei analizează performanţa diferitelor firme de curierat dintr-o anumită zonă geografică şi selectează automat curierul potrivit pentru fiecare livrare, pe baza criteriilor retailerului.

Având toate informaţiile într-un dashboard, comercianţii pot să analizeze performanţa curierilor şi să ia decizii informate. În plus, API-ul integrează o rețea de peste 100 de curieri din Europa, precum și peste 150.000 de lockere și puncte de ridicare și expediere de colete (PUDO – Pick Up Drop Off).

DEICHMANN SE, cu sediul central în Essen, Germania, a fost fondată în 1913 și este încă o companie de familie deținută integral. Este unul dintre liderii pieței europene de vânzare cu amănuntul a încălțămintei și este activă în 31 de țări din întreaga lume. Compania are peste 48.000 de angajați și operează aproximativ 4.600 de magazine și 41 de magazine online. În plus față de magazinele DEICHMANN, compania deține lanțul MyShoes, Dosenbach, Ochsner Shoes și Ochsner Sport în Elveția, van Haren în Olanda și Belgia și Rack Room Shoes în SUA. De asemenea, deține grupul SNIPES, cu magazine și magazine online în Europa și SUA.

Citeste si:
Sondaj: Cheltuielile de logistică și transport rămân cele mai mari provocări pentru magazinele online românești care vând produse în străinătate
Sondaj: Cheltuielile de logistică și transport rămân cele mai mari provocări pentru magazinele online românești care vând produse în străinătate

Innoship, parte a grupului Alsendo, este o platformă avansată de gestionare a livrărilor care îi ajută pe retaileri să îmbunătățească experiența clienților prin eficientizarea procesului de livrare. Platforma Innoship reunește mai multe opțiuni de livrare pentru business-urile de retail și e-commerce, democratizând accesul comercianților de toate dimensiunile la o tehnologie avansată. Prin intermediul platformei Innoship, retailerii își pot gestiona eficient contractele de curierat, pot automatiza livrările și le pot oferi clienților o experiență de cumpărare mai bună, reducând la minimum costurile de expediere.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Deichmann intră în parteneriat cu Innoship pentru a permite integrarea mai rapidă a companiilor de curierat noi