Lectură de 4 minute

26 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Holde Agri Invest a înregistrat o creștere de 78% a cifrei de afaceri în primele nouă luni din 2021, cu o recoltă de peste 28.000 de tone

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 46,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creștere cu 78% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 2,6 milioane de lei, o majorare cu 77% comparativ cu primele nouă luni din 2020. În această perioadă, compania a exploatat o suprafață totală de aproape 8.500 hectare în cele trei ferme pe care le deține – Roșiori, Frumușani și Videle, dintre care aproximativ 1.900 hectare au fost operate în regim ecologic. Recolta totală obținută de Holde în anul 2021 de pe cele 8.500 hectare exploatate a fost de peste 28.000 tone.

„Anul 2021 reprezintă pentru noi începutul perioadei de maturizare a afacerii. În acest an, am ajuns să operăm trei unități de producție, Roșiori, Videle și Frumușani, dintre care ferma Frumușani a înregistrat rezultate excepționale. Toate sistemele noastre de management au ajuns la maturitate și vor putea prelua mai ușor efortul de extindere a suprafețelor lucrate. Anul agricol 2021 a fost unul foarte bun din perspectiva producțiilor și prețurilor de valorificare a mărfii. Producțiile de grâu și rapiță au înregistrat randamente deosebite, cu maxime de până la 8,6 tone/ha la grâu (6,6 tone/ha media pe grup) și 4,3 tone/ha la rapiță (3,7 tone/ha media pe grup).

Prețurile de valorificare au înregistrat în acest an o creștere peste așteptări și am reușit să profităm în parte de prețuri record. Să structurăm afacerea noastră, presupune timp și răbdare, înseamnă să creștem suprafața pe care o lucrăm, și să ne perfecționăm metodele de lucru. Avem convingerea că în timp, și ca urmare a unor investiții inteligente, recompensele vor veni deopotrivă pentru acționari și pentru agricultura din România,” a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

Creșterea cifrei de afaceri raportată de companie pentru perioada de nouă luni a fost determinată în principal de vânzarea de produse din producția proprie care au ajuns la 27,9 milioane de lei, în creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Holde Agri Invest, investiții de 40 de milioane de lei

Holde Agri Invest a derulat un program investițional de 40 milioane de lei finanțat din surse proprii și împrumuturi, respectiv credite bancare și contracte de leasing financiar, în primele nouă luni din 2021.

Investițiile au vizat finalizarea achizițiilor pentru fermele Videle și Agro Fields Future, achizițiile de terenuri, echipamente tehnologice, mijloace de transport și realizarea de amenajări capacități însilozare. De asemenea, compania a acordat o investiție suplimentară aplicației AgroCity și a achiziționat o participație minoritară în Enten System, o companie de tehnologie în agricultură. În plus, Holde a derulat prima investiție într-un proiect de irigații pe o suprafață de 125 de hectare în zona fermei Frumușani.

„În acest an, în zona de tehnologie, aplicația AgroCity în care Holde deține o participație minoritară a fost cea care a asigurat funcția de planificare, raportare și control a activităților în ferme. Din toamna acestui an toate operațiunile noastre au fost derulate cu sisteme de ghidare Trimble complet funcționale.

În privința eforturilor de modernizare, suntem încântați să menționăm că în prezent toate cele trei ferme Holde sunt fie deja dotate cu utilaje moderne fie având efectuate comenzi pentru utilajele lipsă care au termenul de livrare la începutul primăverii anului 2022. Deși nu putem să tragem încă o concluzie, ne așteptăm ca rezultatele anului 2021 să fie satisfăcătoare având în vedere contextul de creștere accelerată și programele investiționale semnificative realizate în toate ariile funcționale ale afacerii noastre,” a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.

Citeste si:
Câștiguri record pentru Hugo Boss: profitul a depășit cifra de afaceri
Câștiguri record pentru Hugo Boss: profitul a depășit cifra de afaceri

Holde își extinde suprafața

În ceea ce privește planurile de viitor, Holde are deja semnate angajamente pentru aproximativ 3.000 de hectare suplimentare și care sunt în curs de audit tehnic și finalizare a tranzacțiilor de achiziție. În măsura în care acestea se finalizează conform planului, compania va începe anul următor cu un portofoliu de aproximativ 13.000 hectare de teren și patru nuclee (ferme agricole). Concomitent cu extinderea suprafeței vor fi avute în vedere și investiții adiționale în echipamente și silozuri, dar și în sisteme de irigații.

Începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile HAI vor fi incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru piața AeRO.

Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români în 2018. Compania exploatează aproximativ 10.000 de hectare de teren, organizate în trei nuclee - ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași) și Videle (județul Teleorman).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Holde Agri Invest a înregistrat o creștere de 78% a cifrei de afaceri în primele nouă luni din 2021, cu o recoltă de peste 28.000 de tone