Odată cu această investiție de peste 450.000 de euro în reciclarea și purificarea apei, stația de agregate a redus cu cca. 80% cantitatea de apă utilizată, atingând un scor ridicat privind standardele de mediu.
Stația de agregate Stăncești produce agregate naturale și concasate pentru proiecte de infrastructură (drumuri, autostrăzi, poduri), precum și pentru construcții rezidențiale și de birouri pentru zonele metropolitane Ilfov, Prahova, Dâmbovița, în regiunea de Sud a României. Câteva dintre produsele livrate din locația Stăncești sunt agregate naturale sau concasate, sorturi: 0-4mm, 4-8 mm, 8-16 mm, 16-22.4 mm.
De la preluarea activității în România (1997) și până la finalul anului 2024, Holcim a investit peste 900 mil. euro, transformând operațiunile sale în unele mai sustenabile și mai sigure pentru angajați. De altfel, în călătoria sa de a avea un impact pozitiv pentru natură, Holcim România are 100% cariere cu planuri de reabilitare progresivă și 80% din locații echipate cu sisteme de reciclare a apei.