Lectură de un minut

08 Jul 2020 - Știri și Noutăți

Fondatorul Zara a devenit un magnat al imobiliarelor, cu o avere din real estate de peste 15 miliarde de euro

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Amancio Ortega și-a realizat averea datorită companiei Inditex, care deține unele dintre cele mai cunoscute branduri de fashion, precum Zara și Massimo Dutti. În ultimii ani, spaniolul în vârstă de 84 de ani a investit în imobiliare, iar portofoliul său din real estate valorează acum 15,2 miliarde de euro, scrie retaildetail.eu.

Activele deținute de Ortega se apropie de valoarea de 52 de miliarde de euro, estimează Bloomberg. Cea mai mare parte din această avere vine din cota pe care o deține din Inditex. Astfel, el este cel mai bogat spaniol, chiar dacă pandemia de Coronavirus l-a costat câteva miliarde de euro. Criza sanitară a obligat o parte dintre lanțurile sale de magazine să se închidă, iar prețul acțiunilor companiei a scăzut.

Anul trecut, Ortega a investit 2,1 miliarde de euro în real estate, prin mai multe companii ale holdingului Pontegadea, care deține mai mult de 59% din acțiunile Inditex. În ultimii ani el a mai cumpărat imobiliare în Statele Unite în valoare de 2,6 miliarde de euro, printre achiziții numărându-se proprietăți istorice precum clădirea Haughwout din Manhattan sau cel mai înalt turn de birouri din Miami. Astfel, averea din real estate se ridică la 15,2 miliarde de euro.

În ultimii doi ani, Ortega a mai cumpărat acțiuni în companii energetice și de telecomunicații.

Pandemia de Coronavirus a lovit puternic activitatea retailerilor de fashion, care au fost nevoiți să-și închidă magazinele din cauza măsurilor de precauție luate în cazul pandemiei. Inditex, cel mai mare retailer de fashion din lume, ce deține brandurile Zara, Massimo Dutti, Bershka sau Stradivarius, a anunțat că va închide aproximativ 1.200 de magazine pentru a se concentra pe comerțul online.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Fondatorul Zara a devenit un magnat al imobiliarelor, cu o avere din real estate de peste 15 miliarde de euro