Lectură de un minut

12 Oct 2022 - Știri și Noutăți

Focar de pestă porcină africană la o exploatație comercială din județul Timiș

Cristina Marin

Abonează-te pe  

În seara zilei de 11 octombrie 2022 a fost confirmată prezența virusului pestei pocine africane (PPA) într-o fermă cu un efectiv de 39.191 de porcine, din localitatea Parța, județul Timiș, aparținând SC SMF Romania SRL. 

Sursa foto: unsplash.com

Imediat după notificarea suspiciunii de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, serviciile veterinare au intervenit de urgență și au plasat ferma sub supraveghere oficială.

La nivel local a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Timiș, care a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea focarului de PPA

Pentru a gestiona și monitoriza aplicarea măsurilor în focar, la ședinta CLCB a participat și o delegație din partea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) formată din președintele dr. Alexandru Bociu, vicepreședintele dr. Ioan Oleleu și directorul general dr. Velizar Barbuli.

În urma desfașurării ședinței cu membrii CLCB, au fost aprobate zonele de protecție și supraveghere din jurul focarului, au fost impuse măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport.

Întregul efectiv de animale va fi eutanasiat, subprodusele rezultate împreună cu resturile de furaje, cu așternutul și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie vor fi distruse prin neutralizare, conform prevederilor legale, astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului. Ulterior, întreaga suprafață a exploatației va fi dezinfectată.

În jurul focarului s-au delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km. În aceste zone, restricțiile vor fi menținute minimum 30 de zile.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

Citeste si:
Alexandru Anghel, producător legume: Este mai nociv un crenvurșt decât o roșie cu pesticide 
Alexandru Anghel, producător legume: Este mai nociv un crenvurșt decât o roșie cu pesticide 

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Focar de pestă porcină africană la o exploatație comercială din județul Timiș