Flanco pariază pe extindere și mai deschide alte două magazine Smart Discounter

Lectură de 2 minute

13 Mai 2025 - Știri și Noutăți

Flanco pariază pe extindere și mai deschide alte două magazine Smart Discounter

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

În luna aprilie, Flanco a continuat extinderea rețelei sale de magazine sub poziționarea Smart Discounter, inaugurând două noi spații comerciale și reamenajând un al treilea. Astfel, retailerul a ajuns la 22 de puncte de vânzare care reflectă poziționarea de brand anunțată în urmă cu un an.

Sursa foto: Flanco Smart Discounter

Flanco a deschis cel de-al treilea magazin al său din Iași, în centrul comercial Mall Moldova. Un al treilea magazin a fost deschis si în Tulcea, în complexul Winmarkt.

Totodată, magazinul Flanco din complexul Muntenia din Târgoviște a fost reamenajat și redeschis sub noua identitate de brand, Târgoviște fiind, la rândul său, un oraș cu trei magazine deținute de retailer. Noile spații comerciale din Iași, Tulcea și Târgoviște au o suprafață totală de aproximativ 2.000 mp.

Strategia noastră de extindere vizează în mod prioritar centrele comerciale cu trafic intens și suprafețe mari, unde putem oferi clienților o experiență de cumpărături completă și accesibilă – de la tehnologie de ultimă generație și oferte smart, până la instrumente diverse de plată sau programe tip rabla, prin care clienții noștri pot accesa reduceri suplimentare consistente.

Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco

Odată cu aceste inaugurări, numărul orașelor în care noua identitate de brand este vizibilă crește la 17. Iași, Tulcea și Târgoviste se adaugă pe lista celorlalte 14 orașe – București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Frumos, Codlea, Huși, Arad, Râmnicu-Sărat și Giurgiu.

Întreaga rețea de magazine Flanco oferă clienților acces la discounturi inteligente, precum și la suita completă de servicii a retailerului. Printre acestea se numără programul “Rabla la telefoane”, prin care clienții primesc până la 30% discount la achiziționarea unui smartphone odată cu predarea unui telefon vechi, programul Rabla pentru electrocasnice, cu voucher în valoare de 300 de lei pe loc, precum și soluții flexibile de finanțare și Retur în 45 de zile.

Flanco este primul Smart Discounter electro-IT din România. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de peste 160 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.

Citeste si:

Românii se feresc de gaz: polonezii de la Hansa înregistrează creșteri pentru electrocasnicele electrice

Românii se feresc de gaz: polonezii de la Hansa înregistrează creșteri pentru electrocasnicele electrice

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Flanco pariază pe extindere și mai deschide alte două magazine Smart Discounter