Lectură de un minut

04 Jan 2022 - Știri și Noutăți

Fără certificat verde în magazinele de fashion. Un judecător din Germania a decis că sunt considerate unități esențiale

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Clienții nevaccinați ar putea avea acces în magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte din Bavaria, unde în prezent au voie să intre doar clienții care sunt complet vaccinați sau care au un certificat de recuperare după trecerea prin boală, după ce un judecător a decis că magazinele de fashion sunt considerate esențiale, scrie Retail Detail.

Există, totuși, o excepție pentru magazinele considerate esențiale: magazinele alimentare, librăriile și florăriile încă mai au voie să primească persoane fără certificat de vaccinare sau de recuperare. Guvernul din Bavaria a decis să facă acest lucru la începutul acestei luni, deoarece cifrele persoanelor infectate cu coronavirus au atins un nivel ridicat.

„Magazinele de îmbrăcăminte sunt esențiale, deoarece hainele – precum mâncarea – sunt o necesitate zilnică”, spune un judecător din Bavaria. Opinia judecătorului din statul german Bavaria înseamnă că și persoanele nevaccinate au voie să meargă din nou în magazinele de îmbrăcăminte. Magazinele de jucării intră și ele în categoria produselor esențiale, în perioada Crăciunului, spune judecătorul.

Judecătorul bavarez adaugă acum și magazinele de îmbrăcăminte pe acea listă, cu motivația că „importanța (modei) pentru publicul larg nu este mai mică decât cea a pantofilor, cărților, florilor sau uneltelor de grădină și că nevoia de îmbrăcăminte poate apărea zilnic”, relatează ziarul local Süddeutsche Zeitung.

Asociația de comerț din Bavaria a fost mulțumită de verdict, dar regretă că a venit atât de târziu: în perioada Crăciunului, cifra de afaceri din magazinele de îmbrăcăminte a scăzut cu aproximativ o treime comparativ cu 2019, deoarece persoanele nevaccinate nu aveau voie să intre, iar alţi clienți au fost descurajaţi de cozile lungi la controlul accesului.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Fără certificat verde în magazinele de fashion. Un judecător din Germania a decis că sunt considerate unități esențiale