Lectură de 3 minute

20 Sep 2022 - Știri și Noutăți

eMAG înființează o clasă cu profil dual la un liceu din Giurgiu pentru meseria de recepționer-distribuitor

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

eMAG a înființat, începând din acest an școlar, o clasă cu profil dual la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla, județul Giurgiu. Astfel 24 de elevi provenind, în cea mai mare parte, din familii cu venituri foarte modeste, se vor pregăti, pe parcursul a trei ani, pentru a obține calificarea în meseria de recepționer-distribuitor, pentru care vor primi o diplomă de calificare.

Pe parcursul celor trei ani de școală, elevii vor desfășura ore de practică în cadrul parcului logistic dezvoltat de eMAG la Joița, județul Giurgiu, pe o suprafață de 250.000 mp, în urma unei investiții care depășește 150 de milioane de euro, timp în care vor avea acces la cele mai noi tehnologii în domeniu.

„Înființarea unei clase cu profil dual se înscrie direcției noastre prin care susținem educația, întrucât credem că doar prin educație putem progresa ca indivizi sau ca societate, dar și dorinței de a influența în bine viața comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Pe o piață a muncii extrem de competitivă, credem că soluția unei clase de profil, în care mediul de business și statul își dau mâna pentru a forma oameni într-un domeniu în continuă dezvoltare cum este ecommerce, este benefică pentru toată lumea,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG.

„Calitatea serviciilor oferite consumatorilor reprezintă un factor al calității vieții. Pentru că școala și educația înseamnă pregătire realistă și temeinică pentru viață, este o datorie de onoare a Liceului Tehnologic Pamfil Șeicaru să ofere elevilor săi educație de calitate, dar și să îi și pregătească, prin profiluri și specializări, să ofere, la rândul lor, servicii de calitate atunci când vor intra în câmpul muncii. În acest sens am ales pentru școala noastră un partener de calitate, pentru a combina pregătirea teoretică cu competențele oferite de eMAG, prin stagiile de pregătire practică,” a adăugat Cernat-Stefan Alexandru, directorul Liceului Tehnologic Pamfil Șeicaru.

Învățământul dual aduce împreună școala, mediul privat și autoritățile, și fiecare dintre ei pune la dispoziție propriile resurse. Astfel, școala le pune la dispoziție profesorii, mediul privat oferă locul de desfășurare al stagiilor de practică, iar autoritățile susțin elevii cu burse de studiu.

eMAG completează bursa oferită de stat, oferind o sumă similară, cu condiția ca elevii participanți la program să nu înregistreze absențe. În plus, compania asigură transportul elevilor, rechizitele de care au nevoie pe tot parcursul anului școlar, precum și o masă pe perioada stagiilor de practică la cele două depozite situate în perimetrul centrului logistic de la Joița.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance.

De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria.

Citeste si:
Programul Veranda Mall de Paște: în ce zile va fi deschis mallul de la Obor
Programul Veranda Mall de Paște: în ce zile va fi deschis mallul de la Obor

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde.

În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  eMAG înființează o clasă cu profil dual la un liceu din Giurgiu pentru meseria de recepționer-distribuitor