Lectură de un minut

29 Apr 2024 - Știri și Noutăți

eMAG lansează un shop dedicat cosmeticelor: peste 80.000 de produse puse la bătaie

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

eMAG continuă să inoveze pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților aflați în căutarea produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj, și lansează un nou shop-in-shop dedicat acestei zone: Hair & Make-up Shop. Noul shop-in-shop cuprinde peste 80.000 de produse, atât de la branduri mass-market, cât și branduri profesionale. Mai mult de 70% din gama inclusă în Hair & Make-up Shop face parte din programul Genius cu livrare gratuită la easybox. În premieră, clienții care explorează această zonă vor beneficia și de recomandările unui asistent virtual, care face o filtrare a produselor în funcție de câteva caracteristici indicate de fiecare client.  

Sursa foto: Shutterstock.com

Produsele de îngrijire și înfrumusețare s-au aflat anul trecut în top 3 al celor mai populare categorii comandate online la nivel european, potrivit Eurostat, iar România nu face excepție. Cu ajutorul Hair &Make-up shop venim în sprijinul clienților pentru a le facilita alegerea produselor pentru îngrijirea părului și a tenului.

Simona Șahîn, Demand Fashion & Beauty Director eMAG România, Ungaria și Bulgaria

Deși în noul shop-in-shop cele mai multe dintre produse răspund mai bine nevoilor de îngrijire ale femeilor, noua zonă de experiență cuprinde și o secțiune cu 10.000 de produse destinate bărbaților.

Până pe 30 aprilie, clienții beneficiază de un voucher cu 20% extra reducere pentru o selecție de produse, la comenzile de minimum 69 de lei

Acesta este cel de-al nouălea shop-in-shop lansat de eMAG în ultimele luni, după Dermato Shop, Drinks & Coffee Shop, Nutrition & Vitamins Shop, Sneakers & Shoes Shop, Toys Shop, Christmas Shop, Pet Shop și Garden Shop.

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful).

Citeste si:
Furnizorul de spații logistice VGP România a început construcția celei de a treia clădiri din intersecția autostrăzii A3 cu șoseaua de centură a Capitalei
Furnizorul de spații logistice VGP România a început construcția celei de a treia clădiri din intersecția autostrăzii A3 cu șoseaua de centură a Capitalei
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  eMAG lansează un shop dedicat cosmeticelor: peste 80.000 de produse puse la bătaie