Lectură de 2 minute

30 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Doritos lansează Solid Black, o multi-platformă care să încurajeze vocile persoanelor de culoare

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Doritos lansează Solid Black, o nouă multi-platformă susținută prin acțiuni și finanțări care să consolideze vocile inovatorilor și creatorilor de culoare și să le ofere resurse pentru a stimula schimbarea. Producătorul de chipsuri tortilla va investi mai mult de 5 milioane de dolari în noua platformă pentru susținerea persoanelor de culoare, potrivit Esm Magazine.

Inițiativa Solid Black va începe în această vară odată cu introducerea clasei de Changemakers, formată din persoane de culoare care utilizează inovația în cultură.

Fiecare „Changemaker” va primi 50.000 de dolari ca susținere financiară pentru a continua această lucrare, iar poveștile lor vor fi expuse pe toate canalele publice ale producătorului de chipsuri, inclusiv pe site-ul său, rețelele sociale, ambalaje și în publicitatea TV.

Începând cu 2 iulie, fanii se pot conecta în fiecare vineri la canalele sociale ale Doritos pentru a viziona un nou segment Solid Black Friday, care spune povestea fiecărui Changemaker. În grupul inițial Changemakers sunt incluși dezvoltatori de aplicații, muzicieni, artiști, streameri și scriitori.

Doritos este de mult timp un brand care crede în aprinderea și promovarea auto-exprimării îndrăznețe și a autenticității”, a declarat Stacy Taffet, vicepreședinte de marketing, Frito-Lay America de Nord.

Pentru a sprijini în continuare antreprenorii negrii din toată țara, Doritos alocă 100.000 de dolari către Liga Națională Urbană, organizația istorică nonprofit pentru drepturi civile dedicată abilitării economice. În plus, retailerul le cere fanilor să se implice în această inițiativă prin donații.

Primele 1.000 de persoane care donează 10 dolari sau mai mult pentru Liga Națională Urbană vor primi o geantă Doritos Solid Black în ediție limitată, proiectată de Megan Lewis, o artistă cunoscută mai ales pentru seria ei „Blk Women Period LLC”, prezentată în Campania Doritos #AmplifyBlackVoices 2020.

Fondurile vor fi utilizate pentru a sprijini întreprinderile deținute de minorități pentru a le permite să se extindă și să prospere.

Citeste si:
Franța ia din nou atitudine în problema shrinkflation: retailerii nu vor mai putea vinde produsele cu gramaj redus la prețuri mari 
Franța ia din nou atitudine în problema shrinkflation: retailerii nu vor mai putea vinde produsele cu gramaj redus la prețuri mari 

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Doritos lansează Solid Black, o multi-platformă care să încurajeze vocile persoanelor de culoare