Lectură de 2 minute

28 Mar 2022 - Știri și Noutăți

Yves Claude, director Auchan: Ieșirea din Rusia ar însemna pierderi de locuri de muncă, nu pace

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Directorul Auchan Retail, Yves Claude, a declarat că ieșirea lanțului de retail din Rusia, pe fondul invaziei Ucrainei, nu este o soluție care ar aduce pacea, urmând să se piardă circa 30.000 de locuri de muncă, iar managerii locali s-ar expune la proceduri penale pentru faliment fraudulos, notează Bloomberg.

Decizia Auchan de a rămâne în Rusia nu este generată de motive economice sau financiare, a transmis directorul Yves Claude într-un interviu pentru Le journal du Dimanche. El se așteaptă ca business-ul să fie neprofitabil anul acesta. Piața din Rusia a generat venituri de 3,5 miliarde de dolari, în 2021, reprezentând 10% din veniturile totale ale Auchan Retail.

Declarația lui Claude vine după ce președintele Volodymyr Zelenskiy a cerut companiilor franceze, inclusiv Auchan, să iasă de pe piața din Rusia, acuzându-le că sponsorizează mașinăria de război a lui Vladimir Putin.

Într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul Apărării din Ucraina, Dmitro Kuleba, a cerut consumatorilor să boicoteze Auchan, care este prezent şi pe piaţa ucraineană, cu 43 de magazine. Kuleba a mai cerut boicotarea retailerului francez de articole sportive Decathlon şi a brandului de bricolaj Leroy Merlin. Cele trei branduri au 77.500 de angajaţi în Rusia, iar Auchan are 6.000 de angajaţi în Ucraina.

„Dacă Auchan pleacă, 30.000 de oameni îşi pierd locurile de muncă" în Rusia, a declarat Claude. Ieşirea de pe piaţa rusă ar expune directorii locali la proceduri penale pentru faliment fraudulos, a adăugat oficialul Auchan. Justificări similare a dat şi Leroy Merlin pentru a explica decizia de a rămâne pe piaţa rusă.

Retailerul internațional de fashion H&M se alătură companiilor care iau măsuri împotriva acțiunilor Rusiei cu privire la invazia în Ucraina. H&M a anunțat că suspendă temporar toate vânzările în Rusia și își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care va evolua situația, potrivit BBC. În plus, și retailerii Inditex și Mango reacționează și închid magazinele din Ucraina pentru a-și proteja angajații.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Yves Claude, director Auchan: Ieșirea din Rusia ar însemna pierderi de locuri de muncă, nu pace