Lectură de un minut

29 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Diageo îşi închide operaţiunile din Rusia  

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Diageo, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din lume, anunță că îşi va încheia operaţiunile comerciale din Rusia în următoarele şase luni. Compania va menține totuși o licenţă de afaceri la nivel local, ceea ce pesupune ca un număr de angajaţi să fie păstrați. 

"Ne vom concentra în continuare pe sprijinirea angajaţilor noştri din regiune", a declarat un purtător de cuvânt al Diageo într-un comunicat, potrivit Reuters.

În ultima vreme, mai multe firme au comunicat faptul că renunță la activitățile din Rusia, din cauza războiului din Ucraina, în contextul în care există perspectiva adoptării în următoarele săptămâni a unei legi care ar permite Moscovei să confişte activele şi să impună sancţiuni penale.

Nike şi Cisco şi-au făcut publice anunţat planurile de plecare încă de joia trecută. De asemenea, Michelin intenţionează să predea activităţile sale din Rusia unei noi entităţi sub conducere locală.

Diageo urmează să păstreze o licenţă de afaceri în Rusia, potrivit unei surse familiarizate cu această chestiune, sub rezerva anonimatului. După lichidarea activităţii, compania va avea mai puţin de 10 angajaţi în Rusia, a precizat sursa, conform Mediafax.

La începutul lunii martie, şi-au suspendat deja vânzările Carlsberg, principalul producător occidental de bere din ţară, precum şi Anheuser-Busch InBev.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Diageo îşi închide operaţiunile din Rusia