Delia Corniciuc, fost director de marketing al PepsiCo, preia funcția similară din cadrul Danone

Lectură de 3 minute

15 Jan 2025 - Știri și Noutăți

Delia Corniciuc, fost director de marketing al PepsiCo, preia funcția similară din cadrul Danone

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Danone România anunță numirea Deliei Corniciuc în funcția de Director de Marketing pentru regiunea Europa Centrală și de Est. Cu o experiență de peste 20 ani în industria de FMCG,  începând cu această lună, Delia va coordona operațiunile de marketing pentru categoriile de lactate proaspete și produse pe bază de plante din România, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Ungaria. În noul rol Delia va raporta către Adrian Pascu, Director General Danone Europa Centrală și de Est și Ucraina.
 

Sursa foto: Danone

Delia Corniciuc a ocupat de-a lungul carierei profesionale poziții de management în companii ale căror portofolii cuprind mărci internaționale de renume. Anterior, din funcția de Head of Marketing Pepsico, a coordonat segmentul de băuturi răcoritoare în Polonia și România, iar în cadrul Mars și Beiersdorf a contribuit la dezvoltarea inițiativelor de marketing și dezvoltare de brand pentru Snickers, Twix, Mars, Milky Way & Icecream și Nivea.

Împreună cu noua mea echipă vom continua să consolidăm mărci puternice care susțin un stil de viață echilibrat în rândul consumatorilor, iar obiectivul meu este să dezvoltăm portofoliul de produse Danone menținând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.

Delia Corniciuc, Director de Marketing Danone Europa Centrală și de Est

Danone România a sărbătorit recent 25 de ani de activitate în țara noastră. Fabrica din București este cea mai performantă unitate Danone din Europa și folosește 100% lapte românesc de la gospodari și fermieri locali, producând 75.000 de tone de produse lactate anual atât pentru piața internă, cât și pentru export. Începând cu anul 2024, Danone România a obținut certificarea B Corp în cadrul grupului regional al Europei Centrale și de Est din care România face parte alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Danone România se alătură astfel mișcării sociale pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.

Danone este companie în domeniul alimentelor și băuturilor, care activează în trei categorii de produse axate pe sănătate, cu o creștere rapidă și în tendințe: produse lactate proaspete, produse pe bază de plante, ape imbuteliate și nutriție specializată. Cu peste 96.000 de angajați și produse vândute în peste 120 de piețe, Danone a generat vânzări de 27,6 miliarde de euro în 2023. Portofoliul Danone include mărci internaționale de top (Actimel, Activia, Alpro, Aptamil, Danette, Danio, Danonino, Evian, Nutricia, Nutrilon, Volvic, etc.), precum și mărci locale și regionale puternice (Aqua, Blédina, Bonafont, Cow & Gate, Mizone, Oikos și Silk).

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 si a produs primul iaurt in anul 1999 dupa 3 ani de investitii in modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt produse zilnic in fabrica din Bucuresto si distribuite către consumatorii români, dar și către alte 14 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 220 de gospodari.

Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

Citeste si:

Danone lansează un iaurt pentru cei care iau medicamente pentru slăbit

Danone lansează un iaurt pentru cei care iau medicamente pentru slăbit

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Delia Corniciuc, fost director de marketing al PepsiCo, preia funcția similară din cadrul Danone