Înainte de a primi eticheta de “Produse ALTFEL”, ele sunt supuse unei verificări și, dacă este cazul, unei recondiționări sau igienizări.
Aceste produse sunt disponibile pe tot parcursul anului în magazinele indicate pe site-ul Decathlon Second Hand, semnalizate la raft cu eticheta „Produs ALTFEL”. Lista completă a produselor poate fi vizualizată pe același site, iar pentru achiziția lor este necesară prezența în magazinul Decathlon în oferta căruia se găsește.
Cumpărând „Produsele ALTFEL”, clienții beneficiază de aceleași servicii și avantaje ca în cazul achiziției oricărui alt produs din Decathlon, la un preț redus.
Prin programul „Produse ALTFEL”, Decathlon încurajează reutilizarea și revalorificarea produselor, precum și impactul pozitiv asupra mediului, printr-un consum responsabil de resurse.
La nivel național, Decathlon reunește peste 1.200 de colaboratori, într-o rețea de 27 de magazine, la care se adaugă platforma online.