Lectură de 2 minute

08 Apr 2020 - Știri și Noutăți

Coronavirus | PRODAL 94 donează un milion de litri de apă spitalelor din România

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Prodal 94, unul dintre principalii jucători în piața de băuturi spirtoase din România, donează un milion de litri de apă Carpatina spitalelor de boli infecțioase din România și spitalelor suport desemnate pentru tratarea pacienților.

La nivelul companiei a fost desemnată o echipă operațională dedicată, care coordonează întreg procesul logistic începând cu centralizarea nevoilor și livrarea cantităților necesare de apă și care colaborează îndeaproape cu asociațiile și fundațiile implicate în campanii de ajutorare.

Deja au fost făcute primele livrări către cinci spitale din București, iar în zilele următoare vor fi făcute livrări și către spitalele din țară.

Este un moment în care trebuie să susținem prin orice mijloace eforturile medicilor și ale cadrelor medicale din spitalele din România care tratează și oferă asistență medicală specializată, dând dovadă de solidaritate și recunoștință. Gândul nostru se îndreaptă și către pacienți, cărora le dorim să se recupereze cât mai repede și să revină sănătoși alături de cei dragi. În contextul recentei pandemii globale, care afectează și în România calitatea vieții și dinamica întregului sector economic, orice resursă este extrem de utilă, iar noi toți trebuie să dăm dovadă de unitate și responsabilitate, a declarat Florin Rădulescu, Director General, Carpatina S.A. și Lipomin S.A.

Cu o prezență de peste 26 de ani în industria băuturilor alcoolice, atât pe piața din România, cât și la nivel internațional, compania Prodal 94 a achiziționat la începutul acestui an Carpatina S.A. și Lipomin S.A., două companii producătoare de apă minerală plată și apă minerală carbogazoasă.

Compania Prodal 94 a dezvoltat constant în ultimii ani portofoliul de produse, aducând alături de brandurile proprii mărci consacrate la nivel internațional. Brandurile consacrate ale companiei sunt Stalinskaya Vodka și Wembley London Dry Gin. Compania este prezentă și pe piețele internaționale produsele sale fiind exportate în peste 24 de țări din Europa, Asia, America de Nord și de Sud.

Sursă foto: LightField Studios/Shutterstock

Citeste si:
Mai e loc de încă un mall în București? Interviu cu CBRE România
Mai e loc de încă un mall în București? Interviu cu CBRE România
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Coronavirus | PRODAL 94 donează un milion de litri de apă spitalelor din România