În urma controalelor efectuate înainte de Paște, au fost:
- aplicate 274 de sancțiuni, în valoare de peste 2,15 milioane lei;
- date 158 de avertismente;
- suspendate sau interzise 16 activități.
Aproximativ 1,8 tone de produse au fost retrase de la comercializare.
Printre neregulile descoperite:
- nerespectarea lanțului de frig;
- condiții necorespunzătoare de igienă;
- produse manipulate sau depozitate incorect;
- deficiențe în etichetare și trasabilitate.
Rezultatele acestor controale arată clar că vigilența trebuie menținută la cel mai înalt nivel în perioada premergătoare sărbătorilor. Miza noastră este una directă și foarte concretă: protejarea sănătății cetățenilor. Ori de câte ori sunt identificate produse care nu respectă normele sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, intervenim ferm, pentru ca pe masa românilor să ajungă doar alimente sigure. dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.
Controalele ANSVSA vor continua și în perioada următoare.
Pentru sesizări, poți apela la 0800 826 787 (apel gratuit). Permanența este asigurată inclusiv în weekend, la nivelul DSVSA din toată țara.