Lectură de 2 minute

19 Aug 2021 - Știri și Noutăți

Contrabanda cu țigări scade din nou la 7,7% în luna iulie

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Piața neagră a țigaretelor scade în iulie 2021 până 7,7% din totalul consumului, cu 2,5 puncte procentuale față de luna mai, conform Novel Research. Contrabanda revine astfel la nivelul din iulie 2020, când a fost înregistrat cel mai mic procent de când compania Novel a demarat cercetarea pieței negre.

„În iulie 2021, piața neagră a scăzut în majoritatea regiunilor țării. Cea mai mare scădere a comerțului ilegal cu țigarete s-a înregistrat în sud-vest (aproape 6 puncte procentuale până la 5,7%), nord-vest (minus 5,4 puncte procentuale până la 9,2%), vest (minus 5,1 puncte procentuale până la 8%).

Deși în scădere semnificativă (minus 5,1 puncte procentuale), nord- est continuă să fie cea mai afectată de contrabandă, cu 20,2%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul zonelor țării. Creșteri ale pieței negre sunt notate în sud-est (plus 2 puncte procentuale până la 7,6%) și centru (plus 1,3 puncte procentuale până la 1,3%).

Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea „cheap whites” continuă să se majoreze cu 3,9 puncte procentuale până la peste 66%, Moldova scade cu 3,4 puncte procentuale până la 12,3%, iar Ucraina și Serbia rămân relativ constante față de mai 2021”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

„Este îmbucurător să vedem că eforturile continue ale Vămii Române pentru combaterea comerțului ilegal cu țigarete dau rezultate, iar piața neagră a revenit la nivelul din iulie 2020, cel mai scăzut înregistrat în ultimii 15 ani.

Ne propunem ca și în acest an să menținem comerțul ilegal cu țigarete la sub 10% și astfel să contribuim semnificativ la securizarea veniturilor bugetare provenite din accizele pentru tutun. Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, încasările din accize pentru produse din tutun în 2020 au fost cu 10,9% mai mari decât în anul precedent. Prin acțiunile și operațiunile pe care le derulăm urmărim ca și în 2021 statul român să raporteze venituri bugetare în creștere față de 2020.”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

„În primele șase luni ale anului, poliţiştii de frontieră au reţinut peste 1.442.500 de pachete cu ţigări, aproximativ 57,5 tone de tutun şi 475 kg tutun pentru narghilea, fiind identificate şi destructurate patru grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identficate 44 persoane. Persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări provin din România, R. Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Serbia”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,6% din PIB.

Citeste si:
5 to go pregătește lansarea mai multor produse de snacking în retail
5 to go pregătește lansarea mai multor produse de snacking în retail

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Contrabanda cu țigări scade din nou la 7,7% în luna iulie