Lectură de 3 minute

05 Jul 2023 - Știri și Noutăți

Compania care dezvoltă brandul Laura Baldini în România lansează o gamă de cosmetice vegane

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Compania Logitrade, care dezvoltă brandul Laura Baldini de peste două decenii, s-a lansat de curând într-un nou domeniu, cel al cosmeticelor organice și vegane, o linie de business pe care mizează atât în retailul offline, tradițional, cât și în retailul online. În același timp, intenționează să își sporească numărul partenerilor externi pentru a obține o pondere mai mare a exporturilor în cifra de afaceri.
 

Sursa foto: Logitrade/ Laura Baldini

În 2022, Logitrade, cu sediul central în Timișoara, a înregistrat o cifră de afaceri de 8,1 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 30% față de 2021.

Pentru acest an, este dificil să faci previziuni în condițiile în care cursul valutar fluctuează, prețul energiei și al combustibilului are variații de la o lună la alta, iar în țara vecină este război. Cu tot acest context economic destul de volatil și de imprevizibil, și noi suntem prudenți și ne-am propus o creștere mai mică decât în anul precedent, în jur de 10%.

Laura Baldini, fondatoarea brandului

Compania este foarte cunoscută în piața locală datorită dresurilor sub brandul Laura Baldini, însă promovează și alte branduri precum La Rosa, Baldini, Verdini. De asemenea, categoriile sale de îmbrăcăminte sunt mult mai variate, având în portofoliu și diverse game pentru publicul masculin și pentru copii, cum ar fi pijamalele și ciorapii din bumbac.

Anul acesta, cele mai recente investiții ale Logitrade aduc în prim-plan o categorie nouă de cosmetice – organice și vegane, cu peste 98% ingrediente de origine naturală, sub brandul Laura Baldini.

Citeste si:
O inițiativă pentru un mediu mai curat – SARANTIS GO
O inițiativă pentru un mediu mai curat – SARANTIS GO

Când am gândit investițiile pentru 2023, am ținut cont de sezonalitatea produselor noastre și, de aceea, ne-am concentrat pe cosmetice în prima parte a anului, urmând ca, în partea a doua, să ne focusăm și pe categoria de ciorapi, în paralel cu dezvoltarea gamelor de cosmetice. Logitrade investește, în general, între 25% și 50% din profitul obținut în anul anterior. Pentru 2023, ne-am propus să investim în jur de 35% din profitul obținut, cu focus mai mare pe dezvoltarea noilor linii de produse.

Laura Baldini, fondatoarea brandului

Astfel că, după primul semestru în care incertitudinile au planat asupra mediului economic din România, Logitrade își redefinește acum planurile pe termen mediu și lung, mizând totodată și pe creșterea exporturilor. La momentul de față, compania are parteneri de business în țări precum Moldova, Slovenia, Ungaria și Bulgaria, iar exportul reprezintă sub 10% din cifra de afaceri. Pentru viitorul apropiat, pe lista țărilor deja menționate vor mai fi puse încă două, tot din Europa. Mai mult, în prezent sunt purtate discuții și pentru alte piețe europene.

Dacă prezența Logitrade în offline prin brandul Laura Baldini este consacrată, compania fiind activă cu produsele sale în peste 3.000 de puncte finale de vânzare din România, în online lucrurile se află încă la început.

Oricum ar fi, deși la momentul de față consumul a fost frânat de toate măsurile antiinflaționiste, Logitrade se așteaptă la o revenire în trimestrele trei și patru ale anului, când, cel puțin în teorie, și rata inflației ar trebui să scadă. De altfel, ultima parte a anului, începând cu luna octombrie, odată cu pregătirea pentru sezonul rece, se caracterizează prin volume mai mari în vânzări.

Înființată în anul 2000, compania Logitrade este cunoscută astăzi mai ales în rândul publicului feminin, prin brandul de dresuri Laura Baldini, fabricate în Italia. Pentru creșterea afacerii, au fost investite milioane de euro de-a lungul timpului, inclusiv în lansarea unor produse complementare. Cea mai nouă investiție anunțată are legătură cu un segment cu totul nou, al cosmeticelor. Brandul Laura Baldini este prezent în România și în câteva piețe europene.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Compania care dezvoltă brandul Laura Baldini în România lansează o gamă de cosmetice vegane