Lectură de un minut

29 Sep 2020 - Știri și Noutăți

Celebra marcă de orez Uncle Ben's își schimbă numele după 77 de ani

Angela Alexandru

Uncle Ben's, marcă de orez faimoasă în lume, va putea fi găsită pe rafturile magazinelor începând cu anul viitor cu o altă denumire - Ben's Original. Schimbarea vine după mai multe critici aduse la adresa numelui și figura folosită ca simbol pentru marcă, alimentate de mișcarea Black Lives Matter.

Brandul american Uncle Ben’s anunță că va schimba ambalajele produselor și va renunța la imaginea bărbatului de culoare cu guler alb, relatează Retail Detail.

"Înțelegem inegalitățile care sunt asociate cu numele și chipului mărcii anterioare și, așa cum am anunțat deja în iunie, ne-am angajat să schimbăm lucrurile", a spus Mars Food, proprietarul Uncle Ben's, în cadrul unei conferințe de presă.

Brandul Uncle Ben's a fost aspru criticat, împreună cu alte mărci despre care se spune că perpetuează stereotipuri rasiale. Ideea vine în contextul în care, la nivel global, au fost diverse manifestări împotriva rasismului și brutalității poliției.

În plus, apelativul "Uncle" (unchi) ar fi fost, de fapt, folosit la începutul secolului trecut de către albi pentru oamenii de culoare, pentru a nu li se adresa cu formele mai respectuoase precum "domnule". Astfel, numele amintește de o perioadă nefericită din istoria Americii.

Citeste si:
Georgiana Tudose, Mondelez România: Industria FMCG este în continuă schimbare. 2020 ne-a ajutat să ne dăm un restart

Se crede că numele de Uncle Ben’s ar avea la origini un fermier din Texas, cunoscut pentru orezul său de calitate, însă, din punct de vedere istoric, imaginea este una controversată.

Asta pentru că simbolul brandului a devenit chipul unui chelner de la un restaurant de lux din Chicago, unde fondatorii au avut ideea afacerii. 

Brandul se va numi Ben's Original, iar din 2021 să va găsi astfel pe rafturile magazinelor.

Sursă foto:  lev radin/Shutterstock 

Citeste si:
Adrian Ariciu, Metro Cash & Carry: Consumul va continua să crească, dar cu un ritm mai decelerat. Mizăm pe rețeaua LaDoiPași, livrare și digital

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Celebra marcă de orez Uncle Ben's își schimbă numele după 77 de ani