Lectură de 2 minute

22 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Cel mai extins proiect de energie regenerabilă dintr-un parc de birouri a fost finalizat după o investiție de un milion de euro

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Dezvoltatorul imobiliar Genesis Property finalizează cel mai extins proiect de energie regenerabilă dintr-un parc de birouri din România. Proiectul a constat în instalarea a mai mult de 1.000 de panouri fotovoltaice pe o suprafață de peste 4.000 mp, în regim de prosumator, pe acoperișurile clădirilor de birouri din cadrul YUNITY Park (Novo Park) din nordul Bucureștiului, în urma unei investiții de un milion de euro.

 

Sursa foto: YUNITY Parc/ Genesis Property

Proiectul face parte dintr-o serie amplă de inițiative de dezvoltare sustenabilă ale Genesis Property prin care va transforma YUNITY Park într-un concept nou de real estate, care va redefini viitorul modului de lucru și de viață urbană.

Cele 1.080 panouri fotovoltaice instalate pe clădirile din YUNITY Park vor produce între 650 - 680 MWh/an, în funcție de condițiile atmosferice.

Ce alte măsuri sustenabile vor fi implementate

Alte măsuri în curs de implementare includ iluminatul interior și exterior cu tehnologia LED, modernizarea unor echipamente și instalații de încălzire și răcire pentru reducerea consumului, introducerea de senzori pentru un management mai eficient al utilităților și diminuarea risipei.

Retail jobs

Astfel, eficiența energetică a fost tratată ca o sursă de energie în sine, înainte de a lua în considerare și a decide orice alte investiții, conform principiului „Energy Efficiency First”, recomandat de Comisia Europeană.

YUNITY Park a fost gândit încă din faza de proiectare în deplină concordanță cu cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU și este conceput cu multiple măsuri și inițiative care contribuie la reducerea impactului asupra mediului și crearea unei destinații „verzi”. Unele dintre acestea vizează în mod special atât creșterea eficienței energetice, cât și asigurarea unor surse sustenabile de energie.

De asemenea, Genesis Property a efectuat o evaluare detaliată a clădirilor și a zonei adiacente YUNITY Park și a identificat un set suplimentar de măsuri pentru a reduce și mai mult consumul de energie, chiar dacă toate clădirile se încadrau deja în cea mai ridicată clasă de eficiență energetică - clasa A.

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară. Compania deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

Citeste si:
Sondaj: Aproape jumătate dintre angajați s-au întors complet la birou. Peste 70% vor să lucreze de la birou sau în sistem hibrid în 2022
Sondaj: Aproape jumătate dintre angajați s-au întors complet la birou. Peste 70% vor să lucreze de la birou sau în sistem hibrid în 2022

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cel mai extins proiect de energie regenerabilă dintr-un parc de birouri a fost finalizat după o investiție de un milion de euro