Lectură de 6 minute

29 Nov 2023 - Știri și Noutăți

Ce noi magazine se deschid în Promenada Mall, până la finalul lui 2023

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Promenada Mall București anunță extinderea mixului de chiriași prin deschiderea a șapte noi magazine, dintre care două nume în premieră în România. De asemenea, calitatea experienței clienților se va îmbunătăți și prin mărirea și modernizarea spațiilor și noi concepte, în trei magazine emblematice. 
 

Sursa foto: Promenda Mall

În următoarea perioadă, clienții Promenada vor putea păși în universul încărcat de rafinament și eleganță creat de branduri importante: din zona de modă și accesorii - Longines Boutique, Lunet, Chic Chic Urban Fashion și Palma D’Oro; servicii și experiențe inovatoare – SPARK și Secom; și un restaurant cu specific de fructe de mare - Fritti.

  • Odată cu deschiderile magazinelor din Promenada Mall, Palma D’Oro și Fritti intră în premieră pe piața autohtonă.

Noutățile pregătite în Promenada Mall includ noi concepte și diversificarea gamelor de produse și servicii ale unor chiriași existenți. Iubitorii de bijuterii se vor putea bucura de redeschiderea TEILOR, iar fanii tehnologiei și ai gamingului de noul magazin EasyTech al Vodafone. Acestea își vor primi clienții în spații mai mari, cu un design care inspiră și ghidează în explorarea colecțiilor de accesorii prețioase și inovațiilor în tehnologie și soluții de comunicații și digitale.

  • Magazinul TEILOR și-a refăcut integral spațiul și a extins suprafața, care ajunge acum la 88 metri pătrați. Noul magazin îmbină armonios elemente din conceptele TEILOR Orange Contemporary și TEILOR Orange Classic și introduce o serie de materiale și detalii într-o suită de repere inedite, subordonate unui limbaj arhitectural fluid.
  • În plus, INMEDIO își va întâmpina la rândul său vizitatorii într-un spațiu mărit și personalizat printr-o serie de detalii care îl diferențiază de restul magazinelor din rețea.
  • În curând, Longines Boutique, celebrul producător de ceasuri elvețiene de lux cu o istorie de aproape 190 de ani, își va aștepta clienții într-un spațiu elegant, care reflectă valorile fundamentale ale brandului: rafinamentul, tradiția, precizia și pasiunea pentru ceasuri.
  • Vizitatorii mall-ului vor avea la dispoziție, începând din noiembrie, o selecție variată de ochelari marca Lunet, brand românesc, independent, lansat în 2019. Lunet a pornit de la nevoia de ochelari de calitate, cu forme și culori îndrăznețe, la un preț accesibil. Designul ramelor e realizat in-house, iar procesele de producție și distribuție sunt gestionate de parteneri direcți, fără intermediari care să adauge costuri în plus.
  • Tot în noiembrie, retailerul Chic Chic Urban Fashion inaugurează cel mai nou magazin, în care se vor regăsi haine și accesorii multibrand, precum și colecții actuale, prezentate pe podiumurile europene în cadrul Săptămânei Modei. Printre brandurile care se vor găsi aici se numără: Patrizia Pepe, Herve Leger, Roberto Cavalli, John Galliano, John Richmond, Joop și Favorite Daughter. Serviciile oferite de angajații Chic Chic Urban Fashion includ consultanță tehnică și stilistică, precum și consultanță de imagine.
  • Magazinul pe care brandul de bijuterii Palma D’Oro îl va inaugura până la finalul anului marchează atât intrarea oficială în România, cât și prima unitate din cadrul rețelei situată într-un centru comercial. Cu un salon VIP pentru o experiență personalizată, Palma D’Oro aduce bijuterii din diamante autentice, create cu migală și pasiune.
  • O altă exclusivitate în România este deschiderea restaurantului specializat în fructe de mare, Fritti, un concept care aduce laolaltă autenticul fritto misto italian și accesibilitatea preparatelor de tip fast-food.

Prin parteneriatul cu SPARK, liderul pieței de servicii de car-sharing din București, cu mașini 100% electrice, Promenada își reafirmă angajamentul de a încuraja practicile sustenabile. Astfel, clienții vor avea la dispoziție autoturismele SPARK, în incinta parcării centrului comercial. La nivelurile -2 și -3, sunt amenajate 12 locuri de parcare gratuite destinate utilizatorilor aplicației SPARK, pentru a merge la cumpărături sau în clădirile de birouri din zonă.

Pasionații de un stil de viață sănătos vor putea profita de ofertele din noul magazin Secom, un adevărat one stop shop cu produse ecologice și naturale, dar și servicii pentru o viață mai echilibrată. Aici vor avea la dispoziție un portofoliu de peste 700 de produse de înaltă calitate: vitamine, suplimente alimentare, ceaiuri, mixuri pentru mic dejun sau gustări din fructe deshidratate și fără gluten. În plus, orice vizitator al magazinului Secom are acces gratuit la serviciul de consultanță personalizată în fitoterapia științifică, oferit de specialiști cu experiență în domeniul medical, pentru a putea alege informat produsele cele mai potrivite nevoilor lor.

Cu un mix de branduri de renume internațional și o gamă bogată de restaurante și servicii, Promenada pune la dispoziția clienților o experiență completă de shopping. Având un design modern în linie cu arhitectura urbană din zona de nord a capitalei, Promenada Mall este situat pe Calea Floreasca nr 244-246, Sector 1 București, cu acces facil la mijloacele de transport public, într-una din cele mai moderne zone ale orașului. Promenada găzduiește peste 150 de magazine, printre care se numără branduri premium precum Coccinelle, în exclusivitate în România, LIU JO, GUESS, Musette, Intimissimi, Kultho, Bijuteria TEILOR, grupuri de renume ca Inditex, cu brandurile Massimo Dutti, Oysho, ZARA, ZARA HOME, Bershka și Stradivarius, Peek & Cloppenburg, Lunet, Chic Chic Urban Fashion, SPARK, magazine pentru copii, de sport, frumusețe și timp liber. Ofertei de magazine i se adaugă o gamă largă de servicii precum Asian Vitality SPA, The BAR Salon, Salon Yvonne, Floria, Needle Atelier de retuș, ECO CLEAN, Diamond Car Wash și o varietate de servicii bancare.

Terasa verde, de peste 4000 mp este o adevărată oază urbană, care invită vizitatorii la relaxare și oferă modalități variate de petrecere a timpului liber – proiecții de film, spectacole de teatru, concerte în aer liber și alte evenimente dedicate publicului. Restaurantul Trickshot oferă mai mult decât experiențe culinare, cuprinzând și activități de petrecere a timpului liber - biliard și bowling. Clienții au la dispoziție și Clubul de Health & Fitness World Class, ce oferă membrilor acces la facilități și echipamente premium.

Cei care preferă modalitățile de transport prietenoase cu mediul vor găsi la Promenada singurele Tesla Superchargers din țară (nivelul -2) și alte stații de încărcare disponibile în parcarea subterană.

Citeste si:
Unilever montează panouri fotovoltaice și un nou sistem de paletizare cu peste 10 milioane de euro la fabrica din Ploiești
Unilever montează panouri fotovoltaice și un nou sistem de paletizare cu peste 10 milioane de euro la fabrica din Ploiești

Promenada Mall a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Mega Mall București, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Vulcan Value Centre.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Ce noi magazine se deschid în Promenada Mall, până la finalul lui 2023