Lectură de 3 minute

15 Mai 2020 - Știri și Noutăți

Ce măsuri de siguranță și distanțare socială ia IULIUS pentru redeschiderea centrelor comerciale

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Cele cinci centre comerciale aparținând companiei IULIUS au în pregătire aproximativ 50 de măsuri de siguranță pentru clienții și personal în momentul redeschiderii mall-urilor. Acestea acoperă toate segmentele activității de operare, de la reorganizarea și adaptarea procedurilor de ordin tehnic, cleaning, security, până la reguli de distanțare socială și echipamente care sporesc siguranța.

În Palas Iași, Iulius Town Timișoara, Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Mall Suceava și Iulius Mall Iași, proiectele companiei IULIUS, au fost luate măsuri etapizate de protecție, încă de la debutul pandemiei și în concordanță cu evoluția ei, care să reducă pe cât posibil riscul epidemiologic.

"Perioada de suspendare a activității de retail a fost un prilej pentru a stabili și implementa procedurile de prevenție pentru momentul redeschiderii, prioritatea noastră fiind adaptarea la actualul context socio-medical și la noile cerințe privind siguranța clienților impuse de acesta. Astfel, în ceea ce ne privește, suntem pregătiți pentru reluarea activității cu toate cele cinci proiecte din portofoliul nostru, luând în calcul scenarii multiple", au declarat reprezentanții companiei, la solicitarea wall-street.ro.

Cele aproximativ 50 de măsuri punctuale pe care centrele comerciale le pregătesc pentru momentul relansării acoperă toate segmentele activității de operare, de la reorganizarea și adaptarea procedurilor de ordin tehnic, cleaning, security, până la reguli de distanțare socială și echipamente care sporesc siguranța. La baza lor a stat o analiză complexă a pieței de retail internațională, recomandări autorizate și de specialitate, know how-ul echipei de management, au mai spus reprezentanții IULIUS.

Astfel, în pachetul de măsuri suplimentare sunt prevăzute:

  • separarea fluxurilor de intrări – ieșiri,
  • limitarea concentrării de vizitatori, atât în spațiile comune, cât și în magazine,
  • stabilirea unui număr maxim de persoane care pot accesa simultan lifturile
  • marcarea spațiului de așteptare pentru respectarea distanței minime de siguranță,
  • delimitarea zonelor intens traficate prin sisteme de ghidare one-way,
  • obligativitatea purtării măștii de protecție,
  • instalarea unor dispozitive de măsurare a temperaturii și a dispenserelor cu dezinfectanți la intrări,
  • protejarea suprafețelor de contact direct (mânere uși, panouri de comandă lift, mână curentă scări etc.) cu folie antiseptică,
  • existența covoarelor profesionale impregnate cu dezinfectant,
  • optimizarea funcționării echipamentelor de ventilație și climatizare, inclusiv pentru un aport de 100% aer proaspăt tratat,
  • reconfigurarea zonei de servire din food court,
  • suplimentarea operațiunilor de dezinfecție prin nebulizare și a celor permanente

"Desigur, aceste măsuri vor fi dublate de orice alte recomandări venite din partea autorităților. Avem capacitatea logistică și operațională de a ne adapta cerințelor, astfel încât să menținem un mediu cât mai sigur pentru clienți și pentru angajați. Credem că perioada acesta stă sub semnul asigurării unui nivel cât mai ridicat de protecție și că reluarea activității nu reprezintă o relaxare, ci, dimpotrivă, o intensificare a măsurilor privind combaterea riscului epidemiologic", au precizat reprezentanții companiei IULIUS.

Și AFI Europe a anunțat o serie de măsuri pe care toți clienții și chiriașii trebuie să îl respecte, pentru a face cumpărături în deplină siguranță atunci când centrele AFI Cotroceni și AFI Ploiești se vor redeschide.

Sursă foto: Iulius Mall Cluj Napoca Facebook

Citeste si:
Promenada Craiova, AFI Arad și Carolina Mall, cele mai mari inaugurări din 2023. Care sunt așteptările pentru 2024
Promenada Craiova, AFI Arad și Carolina Mall, cele mai mari inaugurări din 2023. Care sunt așteptările pentru 2024

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Ce măsuri de siguranță și distanțare socială ia IULIUS pentru redeschiderea centrelor comerciale