Carrefour extinde programul Grădina Noastră: cinci familii de producători se alătură rețelei pentru a livra fructe românești la nivel național

Lectură de 3 minute

09 Oct 2025 - Știri și Noutăți

Carrefour extinde programul Grădina Noastră: cinci familii de producători se alătură rețelei pentru a livra fructe românești la nivel național

Diana Radu

Abonează-te pe  

Carrefour România anunță extinderea programului original, Grădina Noastră cu noi produse românești la raft. O nouă cooperativă situată în comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud, se alătură programului. Formată din cinci familii de producători cu o lungă experiență agricolă, cooperativa cultivă prune, mere și cireșe pe o suprafață de 100 de hectare de livadă. 

Sursa foto: Carrefour

Produsele sunt recoltate și ambalate în aceeași zi, urmând apoi să fie livrate în depozite și dispuse pe rafturile magazinelor Carrefour la nivel național.

Produsele cooperativei sunt disponibile din luna iunie până în luna martie, ținând cont de sezonul de producție.

De asemenea, pentru a menține prospețimea fructelor și pentru a putea extinde perioada de disponibilitate, acestea sunt păstrate în celule speciale de depozitare, permițând extinderea perioadei de livrare până la cinci–șase luni.

Creată la inițiativa Carrefour, Cooperativa Grădina Noastră din Ciceu-Mihăiești este formată din cinci agricultori, specializați în cultivarea fructelor precum cireșe, mere și prune.

Cooperativa dispune de un teren de 100 de hectare de livadă, și estimează o capacitate de producție anuală de peste 1.700 tone de fructe.

Până acum, au fost livrate deja peste 100 tone de prune și 20 de tone de mere, demonstrând capacitățile de producție ale producătorilor.
„Astfel, construim relații solide bazate pe colaborare și le oferim producătorilor români acces la o piață de desfacere stabilă, sprijin și oportunități reale de dezvoltare. Ne dorim să continuăm dezvoltarea acestei rețele și să identificăm fermieri care împărtășesc aceleași standarde de calitate, responsabilitate și respect față de consumator”, declară Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh Carrefour România.

„Avem o lungă colaborare cu Carrefour, care a început prin livrarea merelor în magazinele retailerului. Mai departe, parteneriatul a continuat să evolueze, astfel că în 2019 am început să livrăm prune și mere sub eticheta Filiera Calității Carrefour, un program care garantează cele mai înalte standarde de calitate.

Citeste si:

Nume noi la retailArena 2026: vino să înveți business de la profesioniștii din industrie

Nume noi la retailArena 2026: vino să înveți business de la profesioniștii din industrie

Acum, ne bucurăm să extindem această colaborare alături de încă 4 parteneri într-o nouă cooperativă în programul Grădina Noastră.

Este un pas firesc, prin care ne dorim să aducem produsele noastre și mai aproape de români”, adaugă Aurel Onigaș, reprezentant al cooperativei Grădina Noastră din Ciceu-Mihăiești.

Programul Grădina Noastră va reuni până la finalul anului 14 cooperative partenere, cu aproximativ 390 de familii de producători parteneri.

Oferta acestora este completată de alte 18 cooperative partenere la nivel național ce activează sub brandul propriu.

Printr-o rețea strânsă de parteneriate cu producători locali, Carrefour își consolidează inițiativa Act For Food, care promovează accesul la o alimentație sănătoasă, locală și sustenabilă.

Astfel, Carrefour sprijină agricultura românească, contribuie la reducerea distanței dintre fermier și consumator și oferă clienților produse proaspete, cultivate responsabil.

În 2024, programul Grădina Noastră a generat vânzări de 35 de milioane de unități.

Mai mult, 47% din totalul generat de produsele românești s-a realizat prin intermediul cooperativelor din Grădina Noastră.

De la începutul anului 2025 până în prezent, producătorii Grădina Noastră au furnizat 26,5 milioane unități de vânzare în magazinele Carrefour.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Carrefour extinde programul Grădina Noastră: cinci familii de producători se alătură rețelei pentru a livra fructe românești la nivel național