Lectură de 9 minute

07 Jan 2022 - Știri și Noutăți

Carduri de cumpărături: cine le are, care e limita de cumpărături și câte rate sunt disponibile

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Cardurile de cumpărături au devenit modalități opționale prin care românii aleg să plătescă direct la comercianți, online sau direct in magazin. Retail.ro a realizat o listă cu principalele bănci care oferă clienților carduri de cumpărături (Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD), dar și a retailerilor care au recurs la această modalitate (Carrefour, Altex și IKEA).

Un card de cumpărături este un card de credit pe care unele bănci le pun la dispoziția clienților pentru a le oferi sume de bani pe care aceștia le pot folosi pentru diverse achiziții și pentru a face plăți către comercianți.

Un astfel de card are numeroase avantaje, dar și dezavantaje. Printr-un card de cumpărături ai acces direct la un credit preaprobat pe card, pe care îl foloseşti doar la nevoie şi cât ai nevoie din el, ai acces rapid la un credit, iar cardurilor de credit li se pot ataşa extra beneficii: bonusuri, cash back – bani înapoi, asigurare de călătorie, rate fără dobndă și al orice comerciant din țară și din străinătate, precum și diverse reduceri la comercianți, potrivit InfoCons. Un dezavantaj poate să apară în momentul în care depășești perioada de grație și ești nevoit să plătești dobânda ca la orice card de credit.

Carduri de cumpărături puse la dispoziție de bănci

Card cumparaturi Raiffeisen

Cardul de cumpărături pe care Raiffeisen Bank îl pune la dispoziție are emitere gratuită și până la 24 de rate fixe fără dobândă sau 60 de rate cu dobândă redusă. Prin cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank poți cumpăra produse pe care le achiți apoi în rate lunare fără dobândă sau rate cu dobândă redusă, oriunde în lume. Rambursarea se face cu 5% din suma datorată sau mai mult, la alegerea fiecărui client. Prin cardul de cumpărături de la Raiffeisen ai 0% dobândă la comercianți când rambursezi integral sumele utilizate până la scadența lunară.

Raiffeisen Bank pune la dispoziție zero comisioane la plățile către comercianți și perioada de garanție de până la 56 de zile. Banca are mai multe tipuri de carduri de cumpărături: Standard, eMag, Gold și World Master Crad și cardul de cumpărături de la Vodafone.

Banii în cont pot fi transferați prin apel la *2000 prin care clienții pot cere suma de pe cardul de cumpărături să fie transferată în contul curent, potrivit informațiilor publicate de bancă pe site. Clientul poate comunica telefonic suma de care are nevoie, precum și numărul de rate fixe pe care îl dorește.

Plata se poate face prin RaiPay (Android), Apple Pay (iOS) și Garmin Pay.

Card de credit Alpha Bank

Cardul de cumpărături de la Alpha Bank poate fi folosit internațional, este emis în lei sub sigla Visa, iar limita maximă de credite este de 7.000 de euro, maxim trei venituri nete lunare. Cardul poate fi utilizat în România și în străinătate, pentru cumpărături pe internet și la comercianți, dar și pentru retragerea de numerar de la ATM. Suma minimă de rambursat lunar este de 2,5% din suma utilizată, adică minim 10 lei plus toate dobânzile și comisioanele aferente.

Citeste si:
IKEA lansează o nouă linie de accesorii pentru animale de companie
IKEA lansează o nouă linie de accesorii pentru animale de companie

Alpha Bank vine cu 0% comision pentru toate plățile cu cardul la comercianții din România și din străinătate. Prin cardul de cumpărături de la Alpha Bank, clienții beneficiază de extras de cont lunar în varianta electronică (pe email sau în aplicația Alpha e-statements) sau prin poștă, dacă clientul a efectuat cel puțin o tranzacție cu cardul în luna precedentă. Clienții pot solicita oricând până la două carduri suplimentare atașate la cardul tău principal. Clienții pot retrage numerar din cardul de credit cu comision 0 la casireriile unităților Alpha Bank România. Acest tip de accesare a liniei de credit nu beneficiază de perioadă de grație fiind purtătoare de dobândă.

Alimentarea contului de card:

  • debitare automată a contului curent și a contului de card de debit deschis la Alpha Bank;
  • depunere numerar la terminalele ATM 24/7 Banking pentru alimentarea imediată a cardului de credit în lei, unde acest serviciu este disponibil;
  • prin Online Banking;
  • transfer bancar din contul curent deschis la Alpha Bank sau la oricare alta bancă;
  • depunere numerar la oricare dintre ghișeele Alpha Bank.

Criteriile de eligibilitate:

  • vârsta de 18-70 de ani
  • un venit lunar de minim 1.100 de lei
  • rezidență fiscală în România
  • salariat, cu minimum trei luni la actualul loc de muncă sau cel puțin un an vechime totală în muncă sau 12 luni vechi neîntreruptă la actualul loc de muncă.
  • alte surse de venit justificative, inclusiv cele provenite din alte surse de venit decat cele salariale: pensii, drepturi de autor, chirii, venituri din profesii liberale etc.

Card de cumparaturi BT

Banca Transilvania pune la dispoziție mai multe tipuri de carduri de cumpărături, precum Star Forte, Star Gold și Star Platinum. Pentru a putea accesa unul dintre cardurile de cumpărături de la Banca Transilvania, trebuie să ai un venit minim obligatoriu de minim 800 de lei, pentru cardul Star Forte, pentru cel Gold 4.000 de lei, iar pentru cel Platinum 12.000 de lei.

Suma maximă pe care o poți lua prin intermediul cardurilor este de 25.000 de lei pentru cel Forte, 50.000 de lei pentru cel Gold și 150.000 de lei pentru cel Platinum. Perioada de grație este de până la 55 de zile pentru toate cele trei carduri de cumpărături de la Banca Transilvania.

Taxa de emitere este de 20 de lei pentru cardul Forte, zero lei în ianuarie pentru cel Gold și de 350 de lei pentru cel Platinum. În plus, taxa de administrare diferă și ea de la un tip de card la altul. În timp ce pentru un card Forte taxa de administrare pe an este de 25 de lei, pentru cel Gold taxa de administrare este de 200 de lei pe an, iar cel Platinum are o taxă de administrare de 350 de lei pe an.

Printre beneficiile achiziționării unui astfel de card se numără primirea de puncte Star, până la 18 rate fără dobândă disponibile în 17.000 de magazine partenere Star, internet și mobile banking NeoBt gratuit în primele 6 luni, eliberare numerar în regim de urgență, înlocuire card în regim de urgență, acces în saloanele Business din Aeroporturile București și Cluj-Napoca, precum și asigurare de călătorie în străinătate, servicii Concierge, dar și acces în peste 1.000 de saloane VIP sau Business Lounge din peste 100 de țări.

Card BRD cumparaturi

BRD pune la dispoziție două carduri de cumpărături: BRD Standard și BRD Gold. BRD presupune o dobândă de 26%, cu o taxă anuală de 11 lei, cu 18 rate fără dobândă și o limită de credit de 25.000 de lei. Cardul BRD Gold vine cu o dobândă de 26%, cu o taxă anuală de 11 lei, cu 18 rate fără dobândă și cu o limită de credit de 60.000 de lei.

Card cumparaturi BCR

BCR pune la dispoziția clienților un card de cumpărături cu până la 12 rate fără dobândă și 56 de zile perioada de grație, asigurări de călătorie și protecție a consumatorilor, precum și acces la programul de oferte Premium Master Card.

Prin acest card de cumpărături sunt oferiți banii înapoi la cumpărături prin George MoneyBack, acces gratuit la Business Lounge-ul Aeroporturilor Otopeni București și Internațional Cluj-Napoca, precum și asigurări gratuite de călătorie și protecție a cumpărăturilor.

Card de cumpărături online la Carrefour

Retailerul francez Carrefour pune la dispoziția clienților un card de cumpărături. Cardul de cumpărături Carrefour Mastercard oferă cumpărături pe loc, încă de la semnarea contractului, 3, 6, 9, 12 rate pentru achiziția oricăror produse, potrivit informațiilor publicate pe site de retailer.

Bugetul disponibil este de până la 20.000 de lei, care poate fi folosit în țară și în străinătate, la orice comerciant acceptat de Mastercard. Cumpărăturile au o perioadă de grație între 18 și 47 de zile, cu 0% dobândă, pentru achiziții zilnice de bunuri de la orice magazine din afara rețelei de parteneri care afisează sigla Mastercard, atât din țară cât și din străinătate.

Card de cumpărături Altex

Și retailerul electro-IT pune la dispoziția clienților un card de cumpărături Altex.

Avantaje card de credit Altex:

  • Promoții speciale în magazinele Altex
  • 0 lei comision pentru orice cumpărături efectuate folosind cardul Altex la comercianții din România și din străinătate
  • 0% dobândă pentru plata efectuată în perioada de garanție
  • 0% comision pentru rambursarea anticipată a sumelor utilizate
  • emitere direct în magazine sau online
  • buget de până la 20.000 de lei pentru cumpărături și retrageri de numerar în țară și în străinătate, oriunde apare sigla Master Card
  • Pentru utilizarea cardului, totul trebuie inclus în suma minimă lunară de plată
  • asigurarea opțională de viață pentru evenimentele neprevăzute
  • asigurarea opțională ''Protecție card'', ''Protecție bunuri'', ''Protecție dublă''

Comisionul lunar de administrare este de 05,% aplicat soldului tranzacțiilor ''plata în rate'' + 4 lei, minimum 4 lei, iar pentru emiterea cardului de cumpărături se achită un comision de 45 de lei. Opțional, emiterea cardului se poate realiza cu prima cumpărătură tip credit special. Dobânda evizuibilă trimestrial este de 29,40%.

Card de cumpărături la IKEA

Și retailerul de mobilă și decorațiuni IKEA pune la dispoziția clienților un card de cumpărături, cu până la 60 de rate fixe, fără dobândă. Noul card IKEA, cu până la 60 rate fără dobândă pentru cumpărături în magazinul IKEA şi online pe www.IKEA.ro, are 55 de zile perioadă de grație și 12 rate fără dobândă la toți ceilalți comercianți, potrivit informațiilor publicate de retailer.

Cardul poate fi folosit pentru cumpărături de orice valoare, iar în cazul în care clienții aleg să cumpere în rate, achiziţia minimă pentru activarea planului de rate este de 200 lei. În plus, limita maximă de creditare este de 20.000 de lei. Cardul poate fi utilizat oriunde este afişată sigla MasterCard, iar clienții pot face tranzacții prin serviciul 3D-Secure cu parolă dinamică.

Sursa foto: Unsplash

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Carduri de cumpărături: cine le are, care e limita de cumpărături și câte rate sunt disponibile