Lectură de 2 minute

12 Jun 2020 - Știri și Noutăți

Bucureşti Mall-Vitan și Plaza România anunță măsurile suplimentare de protecţie pentru clienţi

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Centrele comerciale Plaza România și Bucureşti Mall-Vitan anunță măsurile suplimentare de protecţie, implementate pe lângă cele recomandate de autorităţi.

Sistemele de ventilaţie ale celor două centre comerciale folosesc doar aport de aer proaspăt din exterior de până la 100%, 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte, toate filtrele de aer au fost înlocuite, iar frecvenţa de curăţare şi dezinfectare a centralelor de tratare a aerului a fost crescută prin intensificarea operaţiunilor de revizie. Totodată, vor fi instalate sisteme de purificare a aerului în lifturi, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru zonele de contact direct (de exemplu, butoane lifturi, balustrade, mânere etc) și pentru suprafeţele de trafic intens se aplică dezinfectarea intensivă, cu ajutorul soluțiilor speciale biocide. Frecvent, se face dezinfecție prin nebulizare, acțiune care asigură igienizarea spațiilor mari, cu o distribuție eficientă a agentului dezinfectant, inclusiv în zone greu accesibile (guri de ventilaţie, aparate de aer condiţionat).

În Bucureşti Mall-Vitan a fost introdus un sistem de igienizare cu tehnologie UV a mâinilor curente la scările rulante. Tehnologia dezinfectează constant banda din interior și permite astfel utilizarea acesteia în siguranță în orice moment, eliminând riscul de transmitere a bacteriilor și virușilor.

La intrările în centrele comerciale, clienţii au la dispoziţie dozatoare cu substanţe pentru dezinfectarea mâinilor, mochetele au fost impregnate cu dezinfectant și au fost instalate porţi pentru verificarea temperaturii corporale, conform cerințelor autorităților.

În ceea ce priveşte distanţarea socială, fluxurile de intrare şi ieşire ale clienţilor au fost separate. Fiecare intrare este monitorizată de un agent de pază pentru verificarea purtării măştii de protecţie şi utilizarea lifturilor este recomandată pentru cel mult două persoane în cazul în care nu sunt membri ai aceleiaşi familii. Utilizarea cărucioarelor pentru copii puse la dispoziţia clienţilor a fost suspendată temporar, pentru a asigura protecţia celor mici.

Anchor Grup este unul dintre dezvoltatorii imobiliari de pe piaţa locală. Anchor Grup a dezvoltat primul centru comercial modern din România, București Mall - Vitan, urmat de Plaza România.

Citeste si:
Plaza România dă startul reducerilor de iarnă: ce promoții au pregătit retailerii
Plaza România dă startul reducerilor de iarnă: ce promoții au pregătit retailerii
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Bucureşti Mall-Vitan și Plaza România anunță măsurile suplimentare de protecţie pentru clienţi