Lectură de 4 minute

09 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Bringo și Carrefour, peste cinci milioane de comenzi livrate. Pătrunjelul, castraveții și bananele, în topul produselor comandate

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

După cinci ani de colaborare și prezență pe piața e-commerce din România, Carrefour și Bringo sărbătoresc cinci  milioane de comenzi plasate în aplicație. Acestea se traduc, mai departe, în peste 10 milioane de accesări și 750.000 de mesaje lăsate în aplicație de utilizatori pentru echipele de livratori Bringo și pickeri Carrefour.

În topul produselor comandate de la cele peste 150 de magazine Carrefour integrate în aplicație în toate formatele - hipermarket, market, express și supeco - se numără apa îmbuteliată, castraveții, bananele, dar și pătrunjelul românesc.

Pe parcursul celor cinci ani, peste 30.000 de pickeri și livratori au finalizat cele cinci milioane de comenzi. Cei doi parteneri plănuiesc extinderea serviciului în toate orașele mari din România, după un început de an marcat de introducerea opțiunii de livrare rapidă, susținută de formatele de magazine medii și mici, în 15 noi orașe: Bacău, Craiova, Arad, Ploiești, Galați, Brăila, Botoșani, Piatra Neamț, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău și Râmnicu Vâlcea. În ultimele trei orașe, livrarea rapidă a fost lansată chiar săptămâna aceasta.

„Coşul Bringo este format în proporție de peste 50% din produse proaspete precum măcelărie, peşte, fructe şi legume, brutărie, lapte şi ouă provenite de la Carrefour, prin urmare este un motiv de bucurie pentru noi să fim alegerea clienților când vine vorba, mai ales, de produsele fresh. Modelul nostru de shopping și delivery este unic pe piață și se bazează pe o apropiere de consumator, în care Bringo nu este doar un serviciu, ci un partener de încredere, un personal shopper, prin care ne putem face cumpărăturile ușor și în siguranță”, spune Ioana Ilie Dobre, director general Bringo.

Topul produselor comandate de la Carrefour

În topul produselor comandate de userii Bringo de la Carrefour se află apa îmbuteliată, castraveții, bananele, legăturile de pătrunjel, afinele, ardeii și ceapa verde.

Totodată, și produsele BIO de la Carrefour se află printre articolele preferate de utilizatorii Bringo. Astfel, din cele 5 milioane de comenzi, personal shopperii și livratorii Bringo au ales și livrat peste 1,7 milioane de produse din categoria BIO, incluzând ingrediente BIO, lactate, produse de băcănie, gustări, cosmetice, băuturi alcoolice, mâncare pentru bebeluși, produse de măcelărie sau produse congelate. De altfel, interesul în produse proaspete se vede și în cantitatea de cireșe comandată - peste 8.200 kkilograme.

„Observăm un apetit crescut în ultimii ani pentru produse proaspete și produse de nișă, precum cele bio sau cele asociate unor diete speciale. Întregul nostru sistem din magazine este gândit astfel încât pickerii noștri să îi ajute pe livratorii Bringo să finalizeze cât mai rapid comenzile, iar produsele să ajungă cât mai fresh la clienții noștri. La intersecția dintre consumatorii Carrefour și utilizatorii Bringo se află un public semnificativ, care crește de la an la an și care apreciază complementaritatea serviciilor noastre. Tocmai de aceea, vom include noi magazine în Bringo, în format Market și Express, pentru a susține opțiunea de livrare rapidă în 3 noi orașe în luna iulie și vom continua să ne extindem împreună cu Bringo până la finalul anului în toate orașele mari ale țării”, a adăugat Gabriela Stănică, chief information & data officer și director e-commerce, Carrefour România.

În topul preferințelor consumatorilor s-au aflat și:

  • aproape 4.000.000 de produse alimentare autohtone, care includ mezeluri și carne produse local, pește, detergenți, bere românească și produse din zona Transilvaniei;

    Citeste si:
    Carrefour și Bringo lansează „Pachetul cu Dor” pentru românii din diaspora
    Carrefour și Bringo lansează „Pachetul cu Dor” pentru românii din diaspora
  • peste 1.200.000 de cofraje cu ouă;

  • peste 360.000 de produse din categoria brânzeturi;

  • peste 62.000 de comenzi care au conținut cel puțin un produs din categoria înghețată;

  • peste 6.700 de produse marcă proprie Carrefour Drag de România. În plus, consumatorii au ales și alte mărci proprii precum Carrefour BIO, Simple sau Filiera Calității;

  • peste 135.000 de articole vestimentare TEX, în topul acestora fiind produsele pentru bărbați și textile pentru casă;

  • aproape 80.000 de jucării, predominând cele pentru băieți și jucăriile educaționale.

De la cele mai mici la cele mai mari comenzi

Cea mai modestă comandă a fost de o pâine în valoare de 2 lei, iar la capătul opus, cea mai mare a fost în valoare de peste 4.500 de lei. Cel mai activ utilizator a înregistrat peste 200 de comenzi în aplicație.

Bringo este o aplicație de cumpărături online, unde clienții pot găsi de la legume și fructe proaspete din Carrefour, până la echipament sportiv și cărți din cele peste 200 de magazine partenere - în total, peste 90 000 de produse cu livrare între 30 și 90 minute. Bringo este disponibilă în 37 de orașe din România și în alte cinci țări.

Carrefour România este prezent în platforma Bringo cu peste 150 de magazine tip multiformat, replicând portofoliul de produse al rețelei din mediul fizic: 43 de hipermarketuri, 71 de magazine Market (supermarketuri), 25 de magazine Express, cât și 17 magazine Supeco din țară.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Bringo și Carrefour, peste cinci milioane de comenzi livrate. Pătrunjelul, castraveții și bananele, în topul produselor comandate