Lectură de 3 minute

08 Mar 2022 - Știri și Noutăți

Bringo România sprijină refugiații ucraineni: donație de 2% din venituri și o nouă secțiune dedicată donațiilor direct din aplicație

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Bringo România sprijină refugiații ucraineni și anunță lansarea categoriei „Donații” în aplicație, unde utilizatorii pot susține financiar inițiativele civice care vin în ajutorul acestora. Totodată, compania donează până la 2% din veniturile din luna martie către asociația Code for Romania, în vederea dezvoltării de proiecte tehnologice pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina, începând cu susținerea platformei Dopomoha.ro. Lansată recent, aceasta are scopul de a oferi informații corecte și actualizate în timp real despre procedura de intrare în țară, metodele de solicitare a azilului în România, cât și drepturile refugiaților.

„Rolul nostru a fost mereu sa facilităm accesul clienților la acțiuni importante pentru ei, precum cumpărăturile, prin urmare a fost un gest natural să facem acum acest pas și să oferim tuturor posibilitatea de a face donații rapide și sigure. Am decis să facem noi prima donație din veniturile noastre din luna martie pentru Code for Romania, organizație pe care vrem să o susținem în toate planurile de digitalizare a României și în crearea unui ecosistem de soluții digitale în contextul crizei din Ucraina”, spune Ioana Ilie Dobre, director general Bringo România.

Secțiunea “Donații” se regăsește în platforma Bringo, atât în aplicația mobilă cât și pe www.bringo.ro. Pentru început, utilizatorii pot dona către cauza Code for Romania, ai cărei beneficiari finali sunt refugiații ucraineni, însă compania își propune pe viitor să atragă în aplicație cauze suplimentare, pentru a oferi un spațiu sigur și simplu pentru a dona.

„Avem deja un ecosistem digital de sprijin de urgență pentru refugiați construit de Code for Romania, acesta cuprinde 5 soluții, dintre care 2 sunt deja operaționalizate, live și încă 3 sunt în faza de dezvoltare, dar evaluăm în acest moment și noile nevoi apărute. Dopomoha.ro este punctul central în care oricine care se adăpostește în România poate găsi toate informațiile de care are nevoie: de la azil, cum poate obține azil, copii singuri, copii cu un singur părinte, oameni care și-au pierdut documentele etc. – toate informațiile sunt acolo, în engleză, rusă, ucraineană și română. Este platforma oficială de informare”, adaugă Bogdan Ivănel, co-fondator și CEO Code For Romania.

Secțiunea pentru donații este deja deschisă tuturor utilizatorilor Bringo și oricine poate dona orice sumă, începând cu pragul minim de 5 lei, momentan către Code for România, pentru a sprijini eforturile de susținere și ajutorare a refugiaților ucraineni.

Bringo este o aplicație de cumpărături online, unde clienții pot găsi de la legume și fructe proaspete din Carrefour, până la echipament sportiv și cărți din cele peste 200 de magazine partenere - în total, peste 90.000 de produse cu livrare între 30 și 90 minute. Beneficiul major pe care îl are aplicația Bringo față de alte platforme este serviciul de personal shopper. Ai o persoană dedicată pentru comanda ta care face cumpărăturile pentru tine așa cum le-ai face tu, îți permite să modifici în timp real lista de cumpărături și îți oferă alternative pentru produsele indisponibile. Bringo este disponibilă în 37 de orașe din România și în alte 5 țări.

Code for Romania proiectează, construiește și administrează ecosistemul de schimbare socială prin tehnologie al României.

Citeste si:
Leroy Merlin a închiriat două spații comerciale ale Cora. Când și unde vor fi deschise noile magazine de bricolaj 
Leroy Merlin a închiriat două spații comerciale ale Cora. Când și unde vor fi deschise noile magazine de bricolaj 
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Bringo România sprijină refugiații ucraineni: donație de 2% din venituri și o nouă secțiune dedicată donațiilor direct din aplicație