Lectură de 3 minute

28 Nov 2023 - Știri și Noutăți

Brandul românesc Pufina ”îmbracă haine de sărbătoare” și lansează hârtia igienică cu miros de brad

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a românilor, Pufina, cel mai popular brand al Pehart Grup, lansează o ediție limitată de produse și dă startul unei campanii promoționale la nivel național, care va dura până în prima zi de Paște, pe 5 mai 2024. Seria limitată de produse, care cuprinde hârtie igienică cu miros de brad și două formate de prosoape de hârtie, toate purtând „straie de sărbătoare” își propune să aducă în atenția românilor cele mai frumoase tradiții de pe cuprinsul țării. Pe spatele ambalajelor acestor produse sunt amintite vechi tradiții românești, care încă se mai țin în diferite zone ale țării, iar scanarea codului QR trimite clienții direct la promoția Pufina, unde pot împărtăși modul în care păstrează tradițiile în familiile lor. Totodată, câștigătorii se vor bucura de alte produse românești – o Dacia Jogger cu 7 locuri și 300 de seturi ediție limitată de produse Pufina.
 

Sursa foto: Pixabay

Pufina are o istorie de aproape 20 de ani și a fost creată din dorința antreprenorilor de a oferi românilor un brand care să li se potrivească, cu un raport excelent calitate/preț. În următorii 10 ani de după lansarea brandului, după investiții masive în modernizarea liniilor de producție, Pufina s-a transformat treptat într-un brand de calitate premium, care reunește o gamă diversificată de produse și vizează chiar și segmente de nișă (un exemplu este hârtia igienică umedă lansată în urmă cu un an). Ajunsă în topul produselor de profil, Pufina face cunoscută calitatea produselor românești și peste hotare, fiind exportată în Bulgaria, Moldova, Serbia, Albania, Muntenegru și Grecia.

În contextul în care consumatorii au o afinitate tot mai mare către produsele românești, brandurilor naționale le revine responsabilitatea de a convinge clienții prin calitatea produselor lansate. Cu o istorie de aproape 200 de ani, datând din 1837, cea mai veche fabrică de hârtie din România demonstrează prin exemplul propriu că îmbinarea tradițiilor cu inovația este o formulă câștigătoare.

Cu o tradiție de 186 de ani, Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. Compania care a pornit ca o afacere antreprenorială este prezentă cu produsele sale de uz casnic și uz industrial în 18 țări din centrul, estul și sudul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Rep. Moldova, Germania). Pufina, unul dintre cele mai populare branduri de hârtie tissue, Alint și Altessa fac parte din portofoliul Pehart Grup. De asemenea, compania produce jumbo rolls, role uriașe de hârtie, folosite în procesul de converting în produse de hârtie pentru uz casnic și uz industrial.

Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional. Cu un capital de investiții de aproximativ 1.3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale în Varșovia și București.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Brandul românesc Pufina ”îmbracă haine de sărbătoare” și lansează hârtia igienică cu miros de brad