Lectură de 3 minute

20 Jun 2024 - Știri și Noutăți

Atelierul remesh a lansat noua gamă de genți și ghiozdane, realizate din bannere publicitare

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Atelierul de croitorie remesh, o unitate protejată pentru persoane cu dizabilități a Asociației Ateliere Fără Frontiere (AFF), a găsit o soluție împotriva unei surse de poluare  transformând bannerele publicitare în genți, ghiozdane, borsete și alte accesorii pentru casă și a lansat noua gamă de produse sustenabile intitulate Blanc.

Sursa foto: Atelier remesh

În România sunt două milioane de persoane inactive, suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană în acest sector, în timp ce nevoia de forță de muncă continuă să fie foarte mare. Credem că mulți dintre cei inactivi sunt persoane din medii defavorizate și că accesul pe piața muncii este un pilon foarte important pentru integrarea și autonomia acestora

Lorita Constantinescu, directorul de dezvoltare al AFF

În atelierul remesh, toate persoanele angajate în producție se confruntă cu multiple vulnerabilități, jumătate fiind persoane cu dizabilități, ceea ce a determinat certificarea ca unitate protejată autorizată.

Partenerul evenimentului, Ambasada Sustenabilității în România, a demarat un program intitulat Coaliția România Sustenabilă, care înseamnă astăzi peste 160 de companii mari, ONG-uri și IMM-uri, ce contribuie la Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă și punerea sa în practică.

Încă din anul 2011, remesh recuperează materialele publicitare de pe clădiri (bannere și mesh-uri) și le transformă în produse fashion etice și sustenabile. Astfel, în cei 13 ani de activitate, prin remesh, au fost recuperate peste 12 tone de materiale de pe clădiri și cusute peste 77.000 de produse.

Produsele remesh sunt singurele realizate în România din materiale publicitare într-un atelier protejat (unitate protejată) dedicat integrării socioprofesionale. Un astfel de produs reprezintă un statement pentru oricine îl oferă sau îl achiziționează, fie persoane, fie companii, organizatori de evenimente. Acestea vor putea fi achiziționate din magazine de nișă precum Altrntv și Libraria Seneca Anticafe, colaboratori tradiționali ai atelierului.

Citeste si:
Kantar: 4 din 5 români au returnat cel puțin o dată ambalaje SGR
Kantar: 4 din 5 români au returnat cel puțin o dată ambalaje SGR

În tot ce fac, oamenii din atelierul remesh respectă principiile dezvoltării durabile, economiei sociale, solidare și circulare și ale comerțului echitabil. De pildă, atelierul are un impact de mediu prin reducerea risipei, deșeurilor și poluării, reutilizând materiale publicitare OOH (banner, mesh, steag) și transformându-le în produse promoționale - accesorii de modă și home deco. De altfel, fiecare produs remesh este unic, fiind croit manual și are o durată lungă de viață.

Organizațiile și întreprinderile a căror activitate este reintegrarea adulților vulnerabili pe piața muncii, prin activitatea economică, așa cum sunt atelierele create de Asociația Ateliere Fără Frontiere (educlick, remesh, logietic și ferma bio&co), sunt singura șansă de adaptare la o viață în societate.

AFF este o asociație, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, AFF a creat patru ateliere de inserție prin activitatea economică - educlick, remesh, logieticși ferma bio&co, dintre care remesh și logietic sunt autorizate ca unitate protejată. În anul 2023, AFF a angajat 42 de persoane în programul de integrare socioprofesională desfășurat în ateliere și a sprijinit 1.500 de persoane marginalizate. În cadrul celor patru ateliere, asociația oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe a persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Atelierul remesh a lansat noua gamă de genți și ghiozdane, realizate din bannere publicitare