Lectură de un minut

05 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Arctic și partenerii săi au strâns bani pentru ca spitalul din Găești să cumpere oxigenul necesar în următoarele luni

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Producătorul de electrocasnice Arctic și partenerii săi au strâns fondurile necesare Spitalului Orășenesc Găești pentru a-și putea asigura aprovizionarea cu oxigen în următoarea perioadă. Arctic răspunde, astfel, apelului pe care reprezentanții spitalului l-au lansat în comunitate și în care au solicitat ajutor pentru a putea face față valului patru al pandemiei.

Arctic a făcut apel la partenerii săi, iar cinci dintre ei au răspuns deja. Companiile Curent Metal SRL, Nicprem Impex SRL, Kablutronik SRL și ALC Inject Polistiren S.A. au alocat fiecare câte 45.000 de lei, Roel SRL a contribuit cu 20.000 de lei, iar Arctic s-a implicat și a oferit 90.000 de lei. Suma strânsă se ridică la 290.000 de lei și acoperă necesarul de oxigen al Spitalului din Găești pentru următoarele două luni.

Inițiativa Arctic face parte dintr-o campanie derulată la nivel național - Arctic pentru sănătate - demarată în martie 2020. Arctic a pus la dispoziția spitalelor până în prezent aproximativ 1.400 de produse electrocasnice în valoare de peste 1,5 milioane de lei, cu scopul de a susține efortul echipelor medicale în lupta împotriva crizei generate de COVID-19. Cea mai recentă inițiativă de acest fel a avut loc în luna august, când compania a asigurat Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” electrocasnicele de care avea nevoie.

Spitalul din Găești a devenit spital suport COVID-19 în iulie 2020.

Arctic produce electrocasnice în România. Cu peste 5.500 de angajați, compania exportă 80% din producția totală în peste 68 de țări. Cu o istorie de jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002.

Compania deține și prima fabrică Industry 4.0 din România și una din puținele din Europa, fabrica de mașini de spălat din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2,2 milioane de unități pe an, la finalizarea investițiilor.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Arctic și partenerii săi au strâns bani pentru ca spitalul din Găești să cumpere oxigenul necesar în următoarele luni