Lectură de un minut

25 Jan 2021 - Știri și Noutăți

Alina Gamauf, noul director de resurse umane al Carrefour România

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Carrefour România o numește în funcția de Director de Resurse Umane pe Alina Gamauf, un specialist cu 13 ani de experiență internațională în resurse umane și finanțe. Odată cu preluarea noului rol, Alina va ocupa și poziția de membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Alina se alătură Carrefour începând cu luna ianuarie 2021, pentru a aduce echipei din România expertiza acumulată în cei 13 ani în care a activat atât în țară cât și în Italia, Austria și Germania. În cadrul grupului financiar din care a făcut parte, Alina a fost responsabilă de planificarea și coordonarea echipelor de Resurse Umane, de la HR Business Partner, la Director de Resurse Umane, atenția ei fiind atribuită construirii unor echipe puternice și a promovării unor valori care să consolideze poziția departamentului de Resurse Umane în strategia de creștere a business-ului.

Carrefour este unul dintre cei mai mari angajatori privați din țară, cu18.000 de angajați. Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapida si usoara sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro si platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store și cu o rețea prezentă în 36 de orașe.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Alina Gamauf, noul director de resurse umane al Carrefour România