Lectură de un minut

23 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Adrian Cosor, Adama: Știu că fermierii nu mai au aceeași marjă de profit

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Adrian Cosor, director de Marketing al ADAMA, în cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului Agricultura Viitorului, a adus în prim plan provocările din domeniul agricol, dar și soluțiile prin care acestea pot fi depășite. 

Sursa foto: retail.ro

După aproape trei ani de secetă prelungită știu ca fermierii nu mai au aceeași marjă de profit. Din acest motiv ne-am hotărât să lansăm un program nou, iar anul trecut am lansat ADAMA Cash Plus. Acest program a atras mulți fermieri, care, după primul an, însumează deja jumătate de milion de hectare. Pe tot parcursul anului trecut am procesat peste o mie de facturi fermierilor noștri. De asemenea, am creat și alte programe financiare, spre exemplu un program de vouchere prin care fermierii pot obține reduceri, iar toate aceste programe se cumulează și pot reprezenta o sursă de bani pentru fermieri”, a declarat Adrian Cosor, în cadrul celei de-a patra ediții a Agriculturii Viitorului.

Istoria companiei Adama începe cu patru tineri antreprenori a căror pasiune pentru chimie i-a determinat să lanseze două companii israeliene de protecție a culturilor, Agan (în 1945) și Makhteshim (1952).

Cele două companii au avut un rol vital în modelarea industriei chimice și agricole inovatoare din Israel și au devenit un jucător puternic pe plan internațional atunci când au fuzionat în 1997, punând astfel bazele Makhteshim Agan. Începând din anul 2014, compania este cunoscută sub numele de ADAMA, odată cu lansarea brandului la nivel global.

În prezent, ADAMA este membră a Grupului Syngenta, una dintre cele mai mari companii producătoare de inputuri agricole din lume.

Agricultura Viitorului este un eveniment organizat de Wall-Street.ro și Retail.ro, în parteneriat cu Arggo, Adama, Agreena, CEC Bank, PepsiCo și Lidl și sponsorizat de Agricover.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Adrian Cosor, Adama: Știu că fermierii nu mai au aceeași marjă de profit