Lectură de 2 minute

07 Aug 2020 - Știri și Noutăți

Adidas a pierdut aproape 400 milioane de dolari în trimestrul doi, deși vânzările online s-au dublat

Andra Imbrea

Retailerul de încălțăminte Adidas a raportat pierderi de aproximativ 400 de milioane de dolari în cel de-al doilea trimestru al anului în care a avut magazinele fizice închise din cauza pandemiei de coronavirus. 

Vânzările Adidas au scăzut cu 35% în Q2 și au ajuns la valoarea de 3,6 miliarde euro ( 4,3 milioane de dolari), în timp ce compania a suferit o pierdere de 333 milioane de euro (394 milioane de dolari), scrie Business Insider. 

"Partea bună" a pandemiei pentru Adidas, unul dintre cele mai mari branduri din zona de sportswear, a fost creșterea excepțională a canalului de eCommerce. Vânzările online ale Adidas aproape s-au dublat în cel de-al doilea trimestru și au reprezentat mai mult de o treime din businessul total. Cifrele includ vânzări atât prin site-ul propriu, cât și prin intermediul partenerilor Adidas. 

Vânzările totale ale brandului principal al companiei, Adidas, au scăzut cu 33% în cel de-al doilea trimestru. Reebok, subsidiara sa, a raportat rezultate și mai dezastruoase: veniturile au scăzut cu 42%.  În China, Adidas și-a menținut vânzările în cel de-al doilea trimestru, dar au crescut cu doupă puncte procentuale în luna mai și iunie. 

Brandul german are în continuare aproximativ 70% din totalul magazinelor din lumea întreagă închise din cauza pandemiei de Covid-19, iar traficul este destul de redus în cazul locațiilor ce au fost redeschise de curând. 

Citeste si:
Auchan organizează o nouă ediție a Târgului de Vin, cu peste 300 de sortimente disponibile

Adidas estimează că va redeveni profitabil în cel de-al treilea trimestru, presupunând că nu vor mai fi impuse condiții de carantină și blocaje, deși vânzările ar fi în continuare slabe, au spus reprezentanții brandului. Aceștia nu au oferit o perspectivă pentru întregul an din cauza incertitudinii generate de pandemie și a ritmului încet de recuperare din cadrul locațiilor fizice. 

"Cu tot ce știm acum, recuperarea noastră va continua în Q3. Sunt deschiși pentru afaceri, fie că vorbim de magazine fizice sau online, cererea consumatorilor pentru produsele noastre este în continuare mare", a spus Kasper Rorsted, potrivit unui comunicat. 

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Adidas a pierdut aproape 400 milioane de dolari în trimestrul doi, deși vânzările online s-au dublat