În perioada iulie-septembrie a acestui an, creșterea de volum a vânzărilor online a crescut cu aproape 2%, lucru care a dus și la o creștere a cifrei de afaceri cu 4% pentru fabrica de bere Anheuser-Busch InBev. Asta, în pofida unor pronosticuri făcute de analiștii financiari, care estimau, de fapt, o scădere de 4%, scrie publicația De Tijd.
În Brazilia, producătorul de bere a vândut cu un sfert mai multă bere. De asemenea, s-a înregistrat o creștere majoră pe piețele cheie, cum ar fi Mexic și Statele Unite, pentru ca în toată regiunea Americii de Nord vânzările să crească cu aproape o cincime.
Cifrele de creștere sunt unele remarcabile, având în vedere criza de coronavirus, care a afectat mai multe industrii. Poți citi aici despre scăderea de peste 7% a pieții de bere în pandemie și despre cum românii consumă tot mai puțină bere.
Prin comparație, competitorul Heineken a anunțat că 20% dintre locurile de muncă sunt amenințate. Asta în condițiile în care producătorul olandez de bere a vândut cu peste 2% mai puțin în al treilea trimestru.
Pe de altă parte, AB InBev a reușit să stimuleze consumul casnic, concentrându-se mai mult ca niciodată pe vânzările online. Producătorul de bere a lansat mai multe magazine online pentru consumatori și a instalat o platformă digitală pentru comercianți.
Între timp, compania lucrează la reducerea datoriilor. În trimestrul trecut, AB InBev a rambursat datorii de 11,4 miliarde de dolari (9,7 miliarde de euro). Cu toate acestea, producătorul de bere a anulat dividendul distribuit intermediar. „Deși afacerea noastră are o performanță mai bună, continuăm să ne confruntăm cu incertitudinea și volatilitatea cauzate de pandemia covid-19”, spune compania într-un comunicat.
Compania belgiană Anheuser-Busch InBev este unul dintre cei mai importanți producători de bere din lume, cel mai mare la nivel mondial, și deține mărcile Stella Artois, Skol, Beck's, Corona Extra, Brahma, Budweiser și Leffe. În România AB InBev este prezentă pe piața națională de peste 15 ani, unde produce mărcile Stella Artois, Beck's, Bergenbier, Lowenbrau și Noroc și importă specialități belgiene.