Lectură de 10 minute

19 Nov 2020 - Interviuri și Analize

Unde poți dona îmbrăcăminte: soluții sustenabile pentru a renunța la hainele pe care nu le mai porți

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

Suntem în plin sezon de shopping, cu reduceri de Black Friday și de Crăciun, iar totul în jurul nostru ne îndeamnă să cumpărăm cât mai mult. Însă dacă tot ai de gând să umpli casa, cămara sau șifonierul, poate ar fi bine să te gândești să mai renunți la o parte din bunurile deținute. Dacă ai în garderobă mai multe haine la care vrei să renunți, există modalități sigure și prietenoase cu mediul de a te lipsi de ele și chiar de a face o faptă bună. 

Aproape trei sferturi dintre români reciclează deșeurile din gospodărie și mai bine de jumătate dintre cei care o fac își duc la reciclat hainele vechi, arată un studiu iVox realizat la comanda Fundației World Vision România. Mai mult, majoritatea respondenților au declarat că ar fi dispuși să plătească mai mult pentru haine ecologice, produse cu materiale și tehnologii cu impact minim asupra mediului.

Industria modei are un impact masiv asupra mediului, fiind responsabilă pentru 20% din apele uzate ale lumii, 10% din emisiile de carbon și cantități vaste de deșeuri. În fiecare secundă, un camion de gunoi plin de textile este aruncat la groapa de gunoi sau incinerat.

Citește în continuare despre ce fac românii cu hainele vechi și nevoia de reciclare.

Dacă cele de mai sus te-au convins și te-ai întrebat unde anume poți dona hainele pe care nu le mai dorești, din fericire sunt foarte multe variante care te ajută. Multe servicii sunt implementate și derulate chiar de retailerii mari și importanți din industria modei. Pe lângă faptul că vei face o faptă bună, vei contribui astfel la un gest mic care, puțin câte puțin, înseamnă un mediu mai sigur și mai protejat. Mai jos îți prezentăm câteva dintre cele mai importante soluții dacă vrei să donezi haine, care fie nu îți mai plac, fie nu mai sunt purtate.

De Black Friday, Fashion Days încurajează donațiile

Fashion Days a anunțat, odată cu promoțiile de Black Friday, și o campanie de conștientizare și de donații de haine. „Ediția de bun simț” - cum a fost numită - învață clienții să doneze hainele pe care nu le mai poartă și se derulează în parteneriat cu Banca de haine, care amplasează containere în orașe. Nouă containere de donații au început să fie amplasate încă de pe 8 noiembrie orașele București, Cluj, Brașov și Constanța pentru a colecta donațiile de haine. AICI găsești mai multe detalii.

În Capitală, acestea sunt amplasate astfel:

  • zona AFI Cotroceni: Bulevardul General Vasile Milea 4, în fața sediului ING (este mai aproape de intersecția APACA decât Mall AFI);
  • Cora Lujerului: Bulevardul Iuliu Maniu 19, la intrarea principală a magazinului, dinspre pasajul Lujerului;
  • Zona Cișmigiu: Bulevardul Regina Elisabeta 44, în stația STB Grădina Cișmigiu (colț cu strada Ioan Zalomit), vis-a-vis de Primăria Capitalei;
  • Zona Unirii/Cocor: Bulevardul Ion C Brătianu, înainte de intersecția Unirii, pe partea cu Magazinul Cocor, pe colțul cu Raiffeisen Bank;
  • Zona Park Lake: Bulevardul Camil Ressu 23E, în fața pieței Râmnicu Sărat.

H&M, program special de reciclare

În magazinele H&M programul de colectare a hainelor este o inițiativă globală prin care se asigură un viitor sustenabil al modei. H&M nu se ocupă cu donarea hainelor către persoane vulnerabile, ci de reciclarea acestora - de fapt a oricăror materiale textile de la orice marcă și în orice condiție. Acestea ajung să fie reciclare în noi piese sau chiar donate pentru proiecte sociale sau cercetare.

Citeste si:
S-a deschis încă un mall în România: peste 100 de milioane de euro investiți în noul centru comercial 
S-a deschis încă un mall în România: peste 100 de milioane de euro investiți în noul centru comercial 

Poți duce îmbrăcămintea nedorită în cutia de reciclare din cel mai apropiat magazin H&M. Textilele sunt apoi trimise la cea mai apropiată unitate de reciclare, unde sunt sortate manual. Pentru fiecare sacoșă de textile adusă, primești un voucher de cumpărături. Mai multe detalii găsești aici.

Magazinele Zara

Zara, ca și H&M, colectează în magazinele sale hainele nedorite - atenție însă că acest serviciu nu este valabil în toate locațiile Zara. Toate hainele colectate sunt donate, reciclate, transformate în noi țesături saui vândute pentru a finanța proiectele sociale ale ONG-urilor cu care Inditex colaborează. În București, poțo dona haine în cadrul magazinelor Zara din: Sun Plaza, Promenada, AFI Cotroceni, Park Lake, Unirea Shopping Center, București Mall, Mega Mall, Plaza Romania și Băneasa Shopping City, dar AICI poți verifica pentru fiecare oraș.

Magazinul caritabil SocialXChange

Conceptul magazinului caritabil este acela de a colecta în mod transparent și eficient donațiile de la persoane fizice și juridice, într-un punct cunoscut de întreaga comunitate pentru ca apoi să le distribuie persoanelor aflate în dificultate. Proiectul este implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. La SocialXChange poți dona îmbrăcăminte, dar și alte produse precum: alimente, rechizite, mobilier, electrocasnice sau jucării.

Sistemul după care funcționează magazinul caritabil SocialXChange este unul diferit, ce implică puncte. Mai exact, donatorii primesc puncte pentru produsele donate în schimbul cărora DGASPC Sector 6 le poate oferi mai multe servicii. La rândul lor, beneficiarii donațiilor trebuie să muncească pentru cele dorite, adică să presteze servicii pentru comunitate, dar au ocazia să-și aleagă produsele în funcție de nevoile lor. Poți citi mai multe informații aici.

La Taica Lazăr

O inițiativă între Clubul seniorilor sector 4 și Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică, acest charity shop este întreținut din donații aduse de oameni care vor să renunțe la anumite lucruri, printre care și haine. După ce sunt igienizate, acestea sunt expuse și puse la vânzare, pentru ca apoi banii colectați să fie redirecționați spre activitățile de voluntariat; mai multe despre acest proiect aflați aici.

The Empty Shop

The Empty Shop este o campanie Promenada Mall care timp de doi ani a transformat un spațiu gol din mall în magazin care primea donații de haine. Pe lângă "magazinul gol", NEPI Rockcastle a mai amplasat containere și în alte centre comerciale pe care le deține, astfel că în timpul celor două campanii s-au colectat tone de îmbrăcăminte, deși cel mai mare succes l-a înregistrat The Empty Shop din Promenada Mall.

Campania s-a desfășurat punctual, timp de câteva zile pe an, în 2018 și 2019. Pentru ediția de anul acesta nu au fost anunțate detalii, dar în anii anteriori acestea s-au desfășurat în lunile aprilie. Pentru cei care locuiți în proximitatea Promenada și vă este la îndemână să donați haine în acest mall, urmăriți informații noi aici.

ONG-uri și asociații unde poți dona haine

Asociația Atitudini & Alternative

În București au fost amplasate opt containere pentru donații de haine, îmbrăcăminte și jucării de către Asociația Atitudini & Alternative. Alte două containere au fost amplasate în Târgoviște și Corbii Mari, Dâmbovița. Obiectele care ajung aici vor fi distribuite persoanelor nevoiașe din comunitățile marginalizate. Anul acesta, în contextul pandemiei, Asociația a suspendat campania în anumite zone din București - pentru a fi la curent cu disponibilitatea containerelor găsesți aici mai multe informații.

Magazinul social Samusocial

Samusocial este prezent pe patru continente, inclusiv în Europa, și activează și în România. Asociația vine în întampinarea persoanelor celor mai desocializate care au nevoie de ajutor și se implică în adunarea de diverse lucruri de care acestea ar avea nevoie. Printre astea se numără orice bun necesar unui trai decent, printre care și haine. Despre cum funcționează și cum donezi haine, poți citi aici.

ONG-ul Carusel strânge haine groase pentru oamenii fără adăpost

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a făcut apel la cei care au posibilitatea să doneze haine pentru oamenii care trăiesc pe stradă. Asociația umanitară Carusel activează din 2011 și a strâns de-a lungul timpului multe haine, încălțăminte și accesorii, făcând mereu precizarea să fie în stare bună la predare. Un ghid al donatorului se poate consulta aici.

Alte variante pe care le mai poți lua în considerare pentru donații de haine sunt Crucea Roșie, Centrul Ceh, Fundația Bucuria Darului, Centrul de Resurse pentru Familii (Iași), Fundația Inocenți (București), Asociația Atelierul de Bine (Buzău și Călărași), Asociatia Sansa Ta (București și Ilfov), Fundația căminul Phillip (București), Asociatia pentru Evolutie ROTAS (Tunari, Jud. Ilfov), Asociația Caritas București.

Platforme online care colectează hainele nedorite

Remixshop

O altă variantă de a scapa de îmbrăcămintea pe care nu o mai porți este să o vinzi pe Remixshop.com, magazin online dedicat modei second hand și outlet. Dacă nu vrei să o donezi persoanelor vulnerabile, poți apela la serviciul "Vindeți către Remix", prin care poți reintroduce în circuit hainele și accesoriile de calitate și să faci inițiativei de promovare a consumului sustenabil în industria fashion.

Tot ce ai de facut este să comanzi un Remix Bag, să selectezi hainele, pantofii li accesoriile noi sau aproape noi, dar care nu au defecte și sunt bine întreținute, și să le trimiți inapoi catre Remix pentru a fi procesate. Găsești aici mai multe detalii despre acest serviciu.

imparte.ro

"Donează haine, alimente, cărți, obiecte de mobilier și orice altceva ce ție îți prisosește, iar pentru alții poate însemna mult" - cu acest mesaj te întâmpină imparte.ro. Practic, platforma preia cereri ale oamenilor în nevoie și în funcție de acestea face solicitări, pentru ca în momentul în care se primesc produse să ajungă la cine are nevoie. Portalul funcționează pe bază de cereri și nu numai.

RetVin.ro

RetVin vine și colectează hainele direct de acasă, dacă vrei să faci donații. Cel puțin în Timișoara, pentru că în restul orașelor trimite un curier pentru care suportă transportul. Mai întâi se face o postare de ofertă, pentru ca apoi să fie preluată și să se preia pachetele. Dacă se dorește, în schimbul celor donate se va da un voucher pentru cumpărături, pentru că site-ul funcționează și ca un magazin online.

lucrurigratis.ro

Pe lucrurigratis.ro poți dona foarte multe lucruri, printre care și îmbrăcăminte sau încălțăminte. Pentru asta ai nevoie de un cont, să listezi anunțul tău și ulterior să aștepți ca cei interesați să te contacteze. Poți afla aici mai multe despre cum funcționează totul.

Pe langa cele de mai sus, mai poti lua in considerare sa donezi imbracaminte comunitatilor de la marginea orasului sau la bisericile din Capitala. Daca mai stii locuri unde poti dona haine in Bucuresti, ne poti scrie.

Centrele de colectare a deșeurilor pentru reciclare ar putea fi o variantă la fel de bună precum și bisericile din țară. Dacă mai știi locuri unde putem dona haine, ne poți scrie pe adresa redacției.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Unde poți dona îmbrăcăminte: soluții sustenabile pentru a renunța la hainele pe care nu le mai porți