Lectură de 3 minute

24 Jun 2021 - Interviuri și Analize

Studiu: Românii tind să își renoveze locuința o dată la 4 ani

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Aproape 80% dintre români sunt interesați să-și reamenajeze locuința în acest an, segmentul de vârstă cel mai preocupat de acest lucru fiind cel cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani (82%). Românii tind să își renoveze locuința o dată la 4 ani, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Pe lângă aspectele și elementele negative care au survenit în urma „consemnării la domiciliu”, timpul petrecut în casă a adus și beneficii. Printre acestea se numără și conștientizarea de către români a nevoii reale de reamenajare a propriei locuinţe: 8 din 10 români declară că își doresc acest lucru.

„Deși situația economică este incertă şi o parte din români au fost precauţi în ceea ce privește investiţiile, estimăm că interesul pentru amenajări şi renovări se va menţine ridicat în perioada următoare. Reamenajarea propriei locuințe este o prioritate, mai ales acum când acasă – fiind locul în care ne simţim în siguranţă – a devenit pentru mulţi şi locul unde ne petrecem cel mai mult timp.

Daca înainte puneam accent mai mult pe locurile asociate cu petrecerea timpului liber cu familia – pe mobila din living room sau pe beneficiile date de electrocasnice, acum fiecare cameră din casă si fiecare lucru de tip instalaţie de apă, baterii, corpuri de iluminat şamd devin la fel de relevante pentru confortul nostru”, afirmă Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.

Top lucrări pentru care românii ar planifica o reamenajare

În privința tipului de lucrări cărora românii le acordă o atenție sporită renovării anul acesta, se numără, pe primul loc zugrăvitul (90%), schimbarea obiectelor sanitare din baie si/sau bucătarie (72%), schimbarea mobilei (64%), schimbarea sistemului de iluminare (51%) și schimbarea instalaţiei de apă, pe ultimul loc (34%).

Producătorul de echipamente sanitare și de instalați FERRO susține că piața investițiilor în propria locuință este în continuă schimbare. În ultimul an, trendurile se înscriu într-o traiectorie ascendentă și oamenii investesc din ce în ce mai mult timp, atenție și chiar bani în alegerea celor mai potrivite soluții de amenajare a casei – casa devine acasă.

Cât de des renovează românii şi ce bugete au?

Românii declară că obişnuiesc să reamenajeze casa/ apartamentul o data la 4 ani. O data cu aceaste reamenajări, 1 din 4 (24%) schimbă şi obiectele sanitare din baie (baterii, duşuri, etc), iar 16% schimbă şi bateria de la chiuveta din bucătărie.

Majoritatea însă declară că fac aceste schimbări mai rar, doar la nevoie – 62% pentru obiecte de tip baterii şi duşuri şi 73% pentru baterii de bucătărie. Întrebaţi despre bugetul alocat pentru schimbarea obiectelor sanitare din baie şi/sau bucătarie, aceştia estimează că vor cheltui in jur de 4.500 de lei.

Citeste si:
Neakaisa a înregistrat o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro, în 2023. Ce a vândut cel mai mult retailerul online
Neakaisa a înregistrat o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro, în 2023. Ce a vândut cel mai mult retailerul online

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview). Datele au fost colectate lunar, în luna iunie 2021. Marja de eroare este de +/-3%. Nivel de încredere: 95%.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Studiu: Românii tind să își renoveze locuința o dată la 4 ani