În opinia lui Dennis, este dificil de măsurat exact cât de mult au crescut retailerii chinezi în piața globală. Cu produse extrem de ieftine, de la Shein și Temu, este greu să cuantifici cât din această creștere reprezintă cheltuieli suplimentare față de achizițiile făcute de consumatori de la branduri tradiționale, cum ar fi H&M sau Zara. Totuși, expertul este convins că aceste platforme au reușit să fure o parte semnificativă din cotele de piață ale retailerilor deja stabiliți.
Costuri de producție mai mici, dar zero etică în afaceri
Un alt punct important pe care l-a subliniat Dennis a fost avantajul competitiv obținut de companiile chineze prin costurile extrem de mici ale forței de muncă. În ciuda încercărilor companiilor de a respinge acuzațiile legate de munca forțată, Dennis consideră că există suficiente dovezi care sugerează o problemă reală cu aceste practici. De asemenea, aceste branduri nu respectă aceleași standarde de calitate a produselor ca alți retaileri, ceea ce face ca unele dintre produsele lor să fie periculoase nu doar pentru sănătatea consumatorilor, ci și pentru mediu.
„Au devenit atât de mari încât, clar, trebuie să fure părți de piață de la unii retaileri existenți. Știi, este foarte greu să concurezi cu ei. Mâna de lucru este foarte ieftină în China. Ei nu respectă practicile etice de muncă (n.r. munca forțată). Evident, aceste companii au negat vehement acest lucru. Dar cred că există multe dovezi care sugerează că este cel puțin parțial adevărat. De asemenea, nu respectă multe dintre standardele de calitate a produselor. Așadar, consumatorii riscă să comande produse care sunt periculoase – nu doar pentru sănătate, dar și pentru mediu. Faptul că nu se supun acelorași standarde ca alți retaileri le oferă un avantaj pe nedrept, as putea spune”, a declarat expertul în retail.
Dilema consumatorului: alegerea între preț și etică
Dennis a vorbit și despre dilema consumatorilor, care, deși sunt din ce în ce mai conștienți de impactul alegerilor lor de cumpărare asupra mediului și asupra drepturilor lucrătorilor, adesea nu au resursele financiare necesare pentru a face alegeri etice. Acesta a subliniat contrastul între branduri precum Patagonia, care oferă produse etice dar scumpe, și retailerii chinezi, care vând produse la prețuri mult mai mici.
Deși mulți tineri clienți afirmă că sunt motivați de valori etice, realitatea economică îi forțează pe mulți dintre ei să aleagă prețul în detrimentul eticii. „Dacă ai putea să cumperi un produs etic de la brandul Patagonia la același preț ca unul de pe Temu, cu siguranță ai alege Patagonia. Problema este că brandul Patagonia comercializează produse mult mai scumpe”, a spus Dennis.
Calitatea și siguranța produselor ca factori de decizie
În final, Dennis a vorbit despre impactul pe care calitatea scăzută a produselor oferite de retailerii chinezi ar putea să-l aibă pe termen lung. În opinia sa, pe măsură ce consumatorii vor deveni mai conștienți de riscurile pentru sănătate și mediu asociate cu aceste produse, se va înregistra o schimbare în comportamentul de cumpărare.
„Oamenii fac alegeri care nu se aliniază întotdeauna cu valorile lor. Aș dori să cred că, pe măsură ce consumatorii vor vedea că produsele nu sunt de bună calitate și vor afla mai multe informații despre cum sunt tratați lucrătorii și despre siguranța acestora, vor face alegeri mai informate”, a concluzionat Dennis.
Shein continuă planurile de expansiune în Europa și își deschide încă un centru