Lectură de 2 minute

16 Jun 2023 - Interviuri și Analize

Radu Biru, Via Viticola, la Retail Logistics & FMCG: Nu am reușit să ținem prețurile pe loc

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Deși competitivă și bogată în sortimente, piața de vinuri din România a fost și ea afectată de inflație, de război, dar și de pandemie. Invitat la Retail Logistics & FMCG, Radu Biru, directorul de vânzări al Via Viticola, a precizat că, în ciuda măsurilor aplicate, businessul pe care îl reprezintă nu a reușit să țină prețurile sub control. 

Sursa foto: Ovidiu Udrescu/ Retail Logistics 2023

Radu Biru a afirmat că scumpirile au fost ultima șansă, întrucât, în final, nu au mai putut face fața. În acest context, Via Viticola a ajuns la creșteri de circa 8%, însă compania speră să ieftinească produsele în funcție de cum vor evolua lucrurile în continuare, prin lanțul de distribuție sau cu ajutorul renegocierilor costurilor.

Am scumpit pe fondul războiului, pe fondul pandemiei, iar furnizorii au mărit prețurile la absolut tot ceea ce înseamnă materie primă. Am încercat să contracarăm lucrurile, am optimizat producția în sine, am încercat să aducem niște roboți, am mai înlocuit oameni, am încercat să optimizăm costurile, am renegociat contractele, dar nu am reușit să să ținem prețurile pe loc.

Radu Biru, director de vânzări Via Viticola

Întrebat ce canal de vânzare funcționează mai bine pentru vânzarea vinului, Biru a spus că, deși vânzările online au funcționat în perioada pandemiei, acum se află pe un trend descendent.

„Încercăm să găsim personalizarea fiecărui lanț de vânzare. În mediul online există încă o linie dreaptă, cu mici modificări, dar noi avem o vizibilitate foarte bună. Ne vede toată lumea, oricând, online sau offline, iar produsul poate ajunge la consumator în 24 sau maximum 48 de ore”, a adăugat acesta.

În ceea ce privește etichetarea produsului, Radu Biru spune că pentru vin este mult mai simplu decât pentru alimente.

„Etichetele noastre sunt în conformitate cu legea. Veți ști cu ușurință cantitatea de zahăr din fiecare vin. Dacă vorbim despre un vin sec, vinurile noastre au între un gram, de exemplu, Aligoté-ul, și ajung până la 3 grame în cazul vinurilor roșii. Când scrie dulce, acolo este un vin-desert. Într-adevăr, trebuie să duci la sală după ce îl consumi. Dar, oricum, vinurile și băuturile care conțin zahăr au calorii multe”, a conchis acesta.

Citeste si:
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria

Conferința Retail Logistics & FMCG: From logistic challenges to understanding the consumer’s behaviour a fost organizată de Retail.ro și Wall-Street.ro, în parteneriat cu DKV.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Radu Biru, Via Viticola, la Retail Logistics & FMCG: Nu am reușit să ținem prețurile pe loc