Lectură de 2 minute

23 Nov 2021 - Interviuri și Analize

Jysk și Decathlon se numără printre cei mai apreciați angajatori din România

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Jysk și Decathlon România se numără printre cele mai apreciate companii din România de către proprii angajați, conform „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro. Retailerii se alătură brandurilor din IT, care ocupă podiumul: UiPath, Zitec, Softbinator Technologies și Nobel România.

Topul, aflat la ediția a șasea, a fost realizat în perioada 16 noiembrie 2020- 15 noiembrie 2021, pentru acesta fiind luate în calcul opiniile a peste 100.000 de utilizatori ai platformei Undelucram.ro. Clasamentul a fost alcătuit pe baza unui indice obținut din media notelor acordate angajatorilor de către angajați sau foști angajați și numărul de recenzii înregistrate în platformă. Evaluarea a fost realizată pe baza unor criterii precum oportunitățile de avansare, pachetul salarial, managementul, timpul liber versus timpul la birou, procedurile, valorile companiei.

Anul acesta, UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori români și liderul mondial în domeniul Robotic Process Automation, a intrat pentru prima dată în top, clasându-se de altfel pe prima poziție.

Clasamentul a fost condus anul trecut de Microsoft România, companie care a ocupat primul loc în 2016, 2018 si 2020 și a fost între primele cinci locuri încă din 2016, de la prima ediție a clasamentului. Anul acesta Microsoft se află pe locul zece.

Între primele zece locuri din top, șase poziții sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din domenii precum: retail (JYSK România și Decathlon România), BPO& servicii (Majorel România) și financiar (KRUK România).

Printre companiile care s-au regăsit și anul trecut în top se numără: Microsoft România, Nobel, KRUK România și Decathlon România. Printre noile intrări în top se numără UiPath, Zitec, JYSK, 8&8 International, Majorel România.

Cel mai bun loc ocupat de o companie non-IT aparține JYSK România, retailerul de mobilier și decorațiuni fiind pe poziția a patra.

Topul angajatorilor în 2021 la nivel național, indiferent de domeniul de activitate

1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. JYSK România
5. Nobel
6. 8x8 International
7. Majorel România
8. Decathlon România
9. KRUK România
10. Microsoft România

Citeste si:
Două dintr-o lovitură: JYSK deschide două magazine noi și ajunge la 140 de unități în România
Două dintr-o lovitură: JYSK deschide două magazine noi și ajunge la 140 de unități în România

Topul angajatorilor în funcție de domeniul de activitate

Retail alimentar

1. Kaufland România
2. Lidl România
3. PENNY
4. Carrefour România
5. Mega Image

Retail non-alimentar

1. JYSK România
2. Decathlon România
3. dm drogerie markt
4. Dedeman
5. Brico Depôt

Producție bunuri de larg consum

1. JTI România
2. Philip Morris România
3. Coca-Cola HBC România
4. British American Tobacco România
5. Procter & Gamble

Undelucram.ro este o comunitate online a angajaților din România, cu peste 750.000 de potențiali angajați pe platformă și peste 500.000 de recenzii lăsate de utilizatori despre companiile la care lucrează, interviuri de angajare sau oferte salariale. Platforma pune la dispoziția angajaților și Salariometru - un instrument online pentru compararea salariilor din România, un calculator de salariu și resurse pentru dezvoltarea carierei, precum modele de CV, topul angajatorilor și articole despre industrie.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Jysk și Decathlon se numără printre cei mai apreciați angajatori din România